Un șofer a acroșat doi tineri, pe trecerea de pietoni

Pe Bulevardul Ferdinand din Alba Iulia a avut loc joi, 1 noiembrie, un accident de circulație.

Din primele investigații a rezultat că un autoturism condus de un șofer a lovit 2 pietoni care circulau regulamentar pe trecerea de pietoni din apropierea Cimitirului Eroilor, lângă sensul giratoriu.

„La data de 1 noiembrie 2018, în jurul orei 20.00, un tânăr de 19 ani, din municipiul Deva, judeţul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe B-dul Încoronării din Alba Iulia, nu a acordat prioritate de trecere unei tinere de 28 de ani şi unui tânăr de 27 de ani, care traversau strada pe trecerea de pietoni situată în dreptul Cimitirului Eroilor, acroşându-i.

În urma accidentului, cei doi pietoni au suferit leziuni corporale uşoare şi au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.” – se arată într-un comunicat remis de IPJ Alba.

Articolul precedentUn șofer a avariat oglinda retrovizoare a maşinii de poliţie
Articolul următorFOTO: O zi dulce în cofetăria Colegiului Economic

Comments are closed.