Un băiat din Belgia a absolvit prima facultate la 9 ani și vrea să înceapa Medicina și un doctorat. Planurile lui Laurent

Un copil supradotat din Belgia e pe cale să-şi ia diploma de licenţă la doar 9 ani. Laurent Simons studiază inginerie electrică la Universitatea Tehnologică din Eindhoven – un curs apreciat ca fiind foarte solicitant chiar şi de studenţii mai în vârstă.

Laurent îşi termină cursul în decembrie, iar profesorii lui nu contenesc cu aprecierile: „Este pur şi simplu extraordinar”.

După terminarea facultăţii, Laurent ar vrea să înceapă doctoratul în ingineria electrică şi, în acelaşi timp, să se apuce de studiul medicinei, a spus tatăl lui Laurent, citat de CNN.

Mama băiatului are şi o explicaţie pentru abilitatea lui Laurent de a învăţa atât de repede şi glumeşte spunând că a mâncat mult peşte când era însărcinată.

Primii care au observat abilităţile extraordinare de a învăţa ale copilului de 9 ani au fost bunicii acestuia, dar părinţii au zis că exagerează din prea multă iubire pentru nepotul lor.

Cu toate astea părinţii (ambii medici) nu au putut să nu observe cum Laurent era ca un burete – absorbea toate informaţiile cu o uşurinţă inegalabilă.

Universitatea Tehnologică din Eindhoven l-a primit pe Laurent cu braţele deschise. „Acest lucru nu e neobişnuit. Studenţii cu abilităţi speciale pot avea acces la un program adaptat pentru ei special. Aşa cum se procedează şi pentru sportivii supradotaţi”, spune Sjoerd Hulshof, director educaţional.

Hulshof adaugă, însă, că Laurent e cu adevărat cel mai special student pe care l-a avut vreodată universitatea. „Nu e doar foarte inteligent, dar e şi foarte empatic”.

„Absorbţia de informaţie nu e o problemă pentru Laurent”, spune şi tatăl său, „cred că ne vom concentra pe cercetare şi pe descoperirea de noi lucruri”.

Chiar dacă e sută la sută dedicat studiului, Laurent are timp şi pentru joacă. „Îmi place să mă joc cu câinele meu, Sammy”, spune el.

Cu toate astea, la o vârstă la care alţi copii nu ştiu clar ce tip de carieră vor, Laurent are opţiuni foarte clare: vrea să creeze organe artificiale.

Dar între timp, trebuie să-şi ia licenţa. Şi să plece într-o binemeritată excursie în Japonia.

Articolul precedentPreședintele Klaus Iohannis: ”Sunt clar pentru alegerea primarilor în două tururi!”
Articolul următorMomentul în care șoferul unui TIR moare salvând viața altui bărbat. S-a prăbușit de la 25 m înălțime

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.