Turul României, una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din sud-estul Europei și cel mai important eveniment ciclist internațional din țară în acest an, se va desfășura în perioada 31 august – 5 septembrie pe un traseu de peste 800 km. Potrivit organizatorilor, Federația Română de Ciclism, alături de Ministerul Tineretului și Sportului și Auchan Retail România, în calitate de partener principal, cea de-a 54-a ediție a competiției își propune să alinieze la start aproximativ 120 de cicliști.
Un traseu nou pentru Turul României, care evidențiază monumente istorice ale României
Ediția din acest an își propune să alinieze la start aproximativ 120 de cicliști care se vor lupta pentru celebrul tricou galben. Plutonul va avea de parcurs un traseu de peste 800 km, trecând pe lângă câteva dintre cele mai impresionante monumente istorice ale țării, precum Cetatea Devei, Cetatea Sarmizegetusa Regia, Castelul Corvinilor, Cetatea Făgărașului, Castelul Bran, Cetatea dacică de la Căpâlna, dar și câteva dintre cele mai renumite biserici fortificate din Transilvania.
Turul României va debuta și în acest an cu o cursă-prolog în Timișoara, pe data de 31 august, aceasta fiind urmată de 5 etape:
Etapa 1 (1 septembrie): Timișoara – Lugoj Caransebeș – Hațeg – Hunedoara – Deva
Etapa 2 (2 septembrie): Deva – Orăștie – Sebeș – Poiana Sibiului – Gura Râului – Păltiniș
Etapa 3 (3 septembrie): Sibiu – Agnita – Făgăraș – Poiana Mărului – Zărnești – Bran – Brașov
Etapa 4 (4 septembrie): Brașov- Cheia- Ploiești – București
Etapa 5 (5 septembrie): circuit în București
Potrivit organizatorilor, configurația traseului din acest an reprezintă o premieră pentru Turul României, cea mai așteptată etapă fiind cea din 2 septembrie, aceasta fiind desemnată și Etapa Regină, cel mai dificil traseu prin prisma cățărărilor spre Păltiniș.
În ceea ce privește echipele participante, Federația Română de Ciclism estimează un număr de circa 20 de echipe prezente la Turul României, printre cele care și-au exprimat deja interesul numărându-se și Bardiani CSF Faizanè (Italia), Delko (Franța, echipă din care face parte și Eduard Grosu, campionul Turului României 2020), Felbermayr – Simplon Wels (Austria) și Wildlife Generation Pro Cycling (SUA, echipă din care face parte și ciclistul român Serghei Țvetcov).
„Mica Buclă este deja mai mult decât un eveniment sportiv și își propune ca de la an la an să pună mult mai mult în valoare obiectivele turistice și peisajele unice ale țării, dar și tradițiile și frumusețea oamenilor locului. Turul României reprezintă o bună carte de vizită pentru țara noastră și este emblema sportului cu pedale din România. Traversăm o perioadă fastă din punct de vedere al performanței prin victoriile lui Serghey Țvetkov în 2018 și Edi Grosu în 2020. Sperăm ca tot mai mulți tineri cicliști să vadă această competiție ca pe o rampă de lansare în <lumea mare>”, a declarat Cătălin Sprînceană, Vicepreședintele Federației Române de Ciclism.
„Suntem încântați să continuăm tradiția acestui eveniment emblematic pentru sportul românesc și ne bucurăm să avem parte și anul acesta de un traseu spectaculos, menit să evidențieze frumusețile țării și turismul local. Împreună cu Federația de Ciclism ne propunem să creștem acest eveniment pentru a deveni unul de referință internațională, similar celor din țările cu mare tradiție. Vrem să arătăm tuturor frumusețile României, dar și să încurajăm românii să adopte un stil de viață și mai activ și sănătos”, a declarat Tiberiu Dănețiu, Director Marketing Auchan Retail România.
Pentru al treilea an consecutiv, Turul României este sprijinit de Auchan Retail România, în calitate de partener principal, pe baza unei colaborări de lungă durată demarată cu Federația Română de Ciclism. Acest demers reprezintă o continuare a programelor de responsabilitate dedicate societății românești, derulate de Auchan alături de furnizorii săi care au decis să devină sponsori ai acestui proiect. Astfel, o serie de acțiuni, produse dedicate și proiecte speciale sunt prevăzute în magazinele Auchan și pe auchan.ro pe întreaga durată a competiției.
Asemenea altor competiții cicliste europene care își continuă tradiția – Turul Italiei, Turul Franței etc., și Turul României va fi organizat anul acesta respectând un set de reguli stricte privind măsurile sanitare redactat în concordanță cu reglementările Uniunii Cicliste Internaționale, Guvernului României și Ministerului Sănătății.