Trei persoane sunt vizate într-un dosar penal pentru falsificarea de titluri de credit

Trei percheziții au fost făcute în județul Alba, unde trei persoane sunt vizate într-un dosar penal care are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de falsificarea de titluri de credit și punerea în circulaţie de valori falsificate.

Trei persoane din judeţul Alba sunt în atenția anchetatorilor, într-un dosar penal referitor la săvârşirea infracţiunilor de falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată, punerea în circulaţie de valori falsificate, complicitate la falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată şi complicitate la punerea în circulaţie de valori falsificate.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri, 3 noiembrie de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au efectuat marţi, 2 noiembrie, o percheziţie la un domiciliu din Alba Iulia. Verificările au fost făcute într-un dosar ce vizează infracţiuni economice.

Poliţiştii au efectuat percheziţii

„În urma cercetărilor efectuate a rezultat bănuiala rezonabilă că reprezentantul legal ai unei societăţi comerciale, care se ocupă cu prestări servicii în domeniul auto, a intrat în posesia unui bilet la ordin, emis de către o societate comercială cumpărătoare, după care l-a completat şi introdus în circuitul bancar, cu toate că firma emitentă a acestui instrument de plată era în faliment. Pentru obţinerea de probe, la data de 2 noiembrie 2021, poliţiştii au efectuat o percheziţie la domiciliul a două persoane, din Alba Iulia, şi au ridicat mijloace de stocare (telefon mobil, laptop, tabletă şi card de memorie), în vederea continuării cercetărilor”, se arată în comunicatul transmis.

Totodată ancheta are în centrul său trei persoane.

Cercetările se află în desfășurare, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale din acest caz.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentExporturi de peste 5,6 miliarde de euro, în Regiunea Centru, în primele 6 luni ale anului!
Articolul următorÎn câte școli din Alba vor începe fizic, cursurile

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.