Temperaturi mult mai scăzute decât în mod obișnuit, astăzi

Temperaturi scăzute astăzi, mult mai mici decât în mod obișnuit la această dată.

Temperaturile maxime se vor încadra între -1 grad în estul Transilvaniei şi 11 grade în sudul Olteniei şi Munteniei, iar cele minime între -9 şi 1 grad, mai coborâte în depresiunile Carpaţilor Orientali, pânã în jurul a -12 grade.

Vir fi mai ridicate în Banat şi vestul Olteniei, spre 2…3 grade. Cerul va fi temporar noros. Trecător vor fi precipitaţii slabe, ziua, local, sub formă de ninsoare la munte, precum şi în estul si sudul Transilvaniei şi mixte în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, iar noaptea pe arii restrânse mai ales sub formã de ploaie în Banat şi posibil în sudul Crişanei.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, în special la altitudini de peste 1500 m, unde la rafală se vor depãşi viteze de 70…90 km/h şi ninsoarea va fi viscolită.

În prima parte a zilei şi în regiunile sudice, estice şi în centru, cu precădere în Moldova, local în Oltenia şi sud-vestul Munteniei, sunt anunțate rafale de 55…60 km/h.

Se anunță brumă şi îngheţ la sol, în a doua parte a nopţii.

Articolul precedentZI DECISIVĂ: Frații Tate află dacă scapă de arestul preventiv – Judecătorii au amânat pentru prima oară pronunțarea
Articolul următorVicepremierul Kelemen Hunor şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al UDMR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.