ZI DECISIVĂ: Frații Tate află dacă scapă de arestul preventiv – Judecătorii au amânat pentru prima oară pronunțarea

Zi crucială în dosarul fraților Tate! Peste doar câteva ore, magistrații de la Curtea de Apel București decid dacă acceptă cererile lui Andrew și Tristan Tate de a fi cercetați sub control judiciar, după ce aseară au amânat pentru prima oară o pronunțare în acest caz. În plus, judecătorii decid dacă „vrăjitoarea” fraților milionari, așa cum a numit-o Andrew pe una dintre complicele sale, rămâne sau nu în arest la domiciliu. 

Frații Tate încearcă, din nou, să iasă din arest. Apărătorii celor doi au contestat pentru a treia oară decizia prelungirii arestării preventive, iar Curtea de Apel București se va pronunța astăzi.

Frații Tate sunt arestați preventiv din data de 30 decembrie 2022. Tribunalul Bucureşti a admis, în urmă cu o săptămână, cererea DIICOT de prelungire cu încă 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele fraţilor Andrew şi Tristan Tate, cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat și proxenetism.

Articolul precedentDieta cu ouă: 10 kg în doar 7 zile! Iată cât de simplu este de ținut
Articolul următorTemperaturi mult mai scăzute decât în mod obișnuit, astăzi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.