TAROM anunță zboruri către Statele Unite ale Americii. Cât costă un bilet dus-întors

Companie aeriană TAROM anunță zboruri în Statele Unite ale Americii şi are în plan completarea rutelor şi către alte destinaţii din SUA.

TAROM operează zboruri zilnice către Statele Unite ale Americii (SUA), începând cu 1 februarie 2024, preţul biletelor pornind de la 608 euro pentru o călătorie dus-întors, cu bagaje şi taxe incluse, a anunţat operatorul aerian naţional.

Compania aeriană are în plan, în scurt timp, completarea rutelor de zbor şi către alte destinaţii din SUA.

„Începând cu data de 1 februarie 2024, compania TAROM operează în parteneriat cu Air Europa şi ITA Airways zboruri zilnice, dus-întors, între aeroportul „Henri Coandă” (OTP) din Bucureşti şi Statele Unite ale Americii, respectiv New York (JFK) şi Miami, cu escale optime în Madrid sau Roma.  SUA devine o destinaţie mai accesibilă pentru publicul larg, atât din punct de vedere al frecvenţelor, cât şi din cel al preţurilor şi serviciilor incluse”, se arată în comunicatul companiei.

Astfel, pasagerii care aleg serviciile companiei beneficiază în luna februarie de ofertele transportatorului aerian naţional pe cele două destinaţii din SUA menţionate. 

„Tarifele biletelor de avion pornesc de la 608 euro, pentru New York, aeroport JFK, şi de la 785 euro, pentru Miami. Preţurile se aplică pentru călătoriile dus-întors şi includ bagajul de mână, bagajul de cala (1 bagaj de 23 de kg), precum şi taxele aferente”, precizează operatorul aerian.

De asemenea, împreună cu partenerii săi din alianţa Sky Team, respectiv Air Europa şi ITA Airways, TAROM are în plan, în scurt timp, completarea rutelor de zbor şi către alte destinaţii din SUA, majorarea frecvenţelor de zbor şi a ofertelor tarifare.

Sursa: Tabu.RO

Articolul precedentCum i-au dispărut unei femei din Alba 10.000 de lei din cont: mesajul primit pe telefon
Articolul următorLigia Deca, nemulțumită de simularea la Evaluarea Națională: „Trebuie să avem subiecte care departajează”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.