CFR Cluj – Rapid 3-2, în play-off-ul Superligii

CFR Cluj a învins-o pe Rapid Bucureşti cu scorul de 3-2 (2-1), duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii de fotbal.

Rapid a reuşit să deschidă scorul, prin kosovarul Ermal Krasniqi (16), dar CFR a punctat apoi de trei ori la rând la primul său meci în acest mandat al antrenorului Dan Petrescu. Daniel Bîrligea (20) a egalat din centrarea lui Philip Otele, iar apoi nigerianul a reuşit o dublă (30, 56).

Rapid a redus ecartul prin golul sârbului Borisav Burmaz (60), dar a ratat şansa de a pleca din Gruia cu un punct, după ce kosovarul Albion Rrahmani a irosit un penalty (72), şutul său fiind apărat de portarul Răzvan Sava.

Lovitura de pedeapsă a fost acordată de arbitrul Marian Barbu, după vizionarea reluărilor video, pentru un henţ comis de slovenul Matija Boben.

CFR a bifat a treia sa victorie consecutivă şi ocupă locul secund în clasament.

Rapid este în continuare singura echipă fără victorie în play-off, fază în care a obţinut un singur punct.

În meciurile directe din sezonul regulat, Rapid s-a impus cu 3-1 acasă şi cu 1-0 în deplasare, iar CFR le-a câştigat pe cele două din play-off, cu 4-1 la Bucureşti şi 3-2 în Gruia.

AGERPRES

Sursa foto: Fotbal Club CFR 1907 CLUJ/facebook.com

Articolul precedentA doua zi de Paști. Ce trebui să faci pentru a avea noroc până la finele anului
Articolul următorBritanicul Lando Norris (McLaren-Mercedes) a câştigat Marele Premiu de la Miami

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.