Tânără însărcinată, ucisă de câini în pădure, în zona în care se desfășura o partidă de vânătoare

O femeie însărcinată a fost ucisă de câini, într-o pădure din nordul Franței, acolo unde se desfășura o partidă de vânătoare cu câini.

Trupul Elisei Pilarski, 29 de ani, care ieșise la plimbare cu câinii ei, a fost descoperit în apropierea orașului Villers-Cotterêts. Ea a murit din cauza numeroaselor mușcături pe care le avea mai ales în partea superioară a corpului, potrivit procurorului Frédéric Trinh, citat de BBC NEWS.

Polițiștii au spus că 93 de câini sunt testați în acest moment și a fost deschis un dosar pentru omor. Vor fi efectuate teste ADN, în urma cărora vor fi identificați câini care au atacat-o, apoi proprietarii lor.

Între câini testați se numără și cei cinci câini ai femeii, care era însărcinată în luna a șasea. Examinarea medico-legală a stabilit că decesul a fost provocat de hemoragia masivă survenită în urma mușcăturilor.

Potrivit procurorului de caz, duminică, Elisa Pilarski își plimba câinii în pădurea Retz, la aproximativ 80 de kilometri nord-est de Paris. La un moment dat l-a sunat pe partererul ei și i-a spus că îi este frică, pentru că o haită de câini era pe cale să o atace.

Bărbatul a plecat imediat spre zona respectivă și i-a descoperit cadavrul după ce a auzit schelălăitul unuia din câinii ei.

Potrivit unui ziar local, Le Courrier Picard, exact în intervalul în care femeia a fost atacată și ucisă de câini, în zona respectivă se desfășura o partidă de vânătoare de căprioare la care au fost folosiți și câini.

Articolul precedentPrinţul Andrew al Marii Britanii se retrage din activităţile regale după scandalul sexual în care a fost implicat
Articolul următorA fost descoperită „gena nemuririi”. Oamenii nu ar fi chiar nemuritori, dar ar putea trăi câteva mii de ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.