Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins-o pe Rapid București cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 4-a a fazei play-off a Superligii de fotbal.
Unicul gol al partidei a fost înscris de atacantul croat Gabriel Debeljuh (90+5), din centrarea lui Marius Ștefănescu.
Oaspeții au dominat finalul de partidă și au ratat o mare ocazie, prin Roland Varga (90), singur cu portarul Marian Aioani. Sepsi OSK a avut și un gol anulat pentru ofsaid, marcat de același Debeljuh (90+1).
În minutul 51, Rapid a primit penalty, iar Isnik Alimi a văzut al doilea cartonaș galben, însă ambele au fost anulate, din cauza unei poziții de ofsaid la Florent Hasani.
Suporterii Rapidului au cerut în finalul meciului demisia antrenorului Cristiano Bergodi.
Sepsi OSK a obținut prima sa victorie în play-off, după un eșec și două egaluri.
Rapid a pierdut toate cele patru partide jucate în play-off.
Ambele meciuri directe din sezonul regulat s-au încheiat cu același scor, 0-0.
AGERPRES
Sursa foto: FC Rapid 1923/Facebook