Tenismanul sârb Novak Djokovic, deținătorul titlului, s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări la genunchiul drept, au anunțat marți organizatorii turneului de Mare Șlem din capitala Franței, scrie presa internațională.
Accidentarea suferită de numărul unu mondial s-a agravat în timpul meciului câștigat luni în cinci seturi împotriva lui Francisco Cerundolo.
"Din cauza unui rupturi de menisc medial la genunchiul drept (descoperită în timpul unei scanări RMN efectuate astăzi), Novak Djokovic, care urma să joace mâine în sferturile de finală împotriva lui Casper Ruud, a fost forțat să se retragă de la turneul de la Roland Garros", au indicat organizatorii într-un comunicat.
Norvegianul Ruud, cap de serie numărul 7, a obținut astfel calificarea în semifinale.
După ce Djokovic s-a retras de la Roland Garros, italianul Jannik Sinner este sigur că va fi noul lider mondial.
Luni seara, Djokovic, care viza al 25-lea titlu de Grand Slam la Paris, a explicat după victoria sa cu 6-1, 5-7, 3-6, 7-5, 6-3 împotriva lui Cerundolo că s-a accidentat când a alunecat în setul doi.
"În ultimele săptămâni, am avut o mică jenă la genunchiul drept, dar nici vorbă de o accidentare îngrijorătoare. Am jucat la niște turnee cu această problemă și nu s-a întâmplat nimic până astăzi. Dar în al treilea ghem din setul doi, am alunecat și asta mi-a afectat genunchiul", a spus sârbul.
"Nu știu ce se va întâmpla mâine sau poimâine și nici dacă voi putea să intru pe teren și să joc", a avertizat el, precizând că a putut termina meciul datorită antiinflamatoarelor.
AGERPRES