LOTUL OLIMPIC AL ROMÂNIEI A FOST PRIMIT LA PALATUL COTROCENI

LOTUL OLIMPIC AL ROMÂNIEI A FOST PRIMIT LA PALATUL COTROCENI
Delegația Team Romania a fost condusă de Mihai Covaliu
Lotul olimpic al României a fost primit, miercuri, la Palatul Cotroceni, de președintele Klaus Iohannis, înainte de plecarea la Jocurile Olimpice de la Paris.
Delegația Team Romania a fost condusă de brașoveanul Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, și de George Boroi, secretar general al COSR.
Jurământul a fost rostit de sportivii Cătălin Chirilă și Angela Gabriela Cacoveanu dar și de antrenorul Adrian Rădulescu.
"Sportivii noștri sunt puternici, bine pregătiți și vor urca pe podium la Paris. Tot la Paris, acum 100 de ani, România câștiga prima medalie olimpică. Visul sportivilor de azi din echipa olimpică, pentru Jocurile de la Paris, a crescut în fiecare zi, cu fiecare antrenament. Împreună suntem optimiști, echilibrați și foarte hotărâți. Team România înseamnă spirit de echipă. Provocarea pe care fiecare sportiv o trăiește la Jocurile Olimpice este un bun prilej de a arăta lumii că poate fi cel mai bun, că luptă pentru echipă și pentru toți care sunt în spatele lui. Nu contează cât este de greu sau cât de mare este provocarea, când ai lângă tine cea mai bună echipă", susține Mihai Covaliu.
Canotorii Ionela și Marius Cozmiuc, soț și soție, vor fi purtătorii drapelului României la ceremonia de deschidere care, pentru prima oară în istoria olimpismului, se va desfășura în afara stadionului, pe râul Sena. Președintele Klaus Iohannis le-a înmânat celor doi sportivi, miercuri seara, drapelul României.
Team România pentru Paris are în componență 107 sportivi, care vor concura în 18 sporturi:
1. Atletism: Delvine Relin Meringor, Joan Chelimo Melly –maraton, Andrea Miklós – 400 m, Alina Rotaru Kottmann – săritura în lungime, Bianca Ghelber – aruncarea ciocanului, Stella Rutto - 3000 m obstacole, Alin Firfirică - aruncarea discului, Alexandru Mihăiță Toader - aruncarea suliței, Andreea Taloș, Diana Ion – triplusalt, Rareș Toader – aruncarea greutății, Florentina Iusco – triplusalt și săritura în lungime, Daniela Stanciu - săritura în înălțime
2. Înot: David Popovici, Vlad Stancu
3. Box: Lăcămioara Perijoc – 54 kg
4. Gimnastică ritmică: Annaliese Drăgan
5. Canoe: Cătălin Chirilă – C1 - 1000 m (1 loc cotă), Oleg Nuță, Ilie Sprincean – canoe – C2 – 500 m (2 locuri cotă)
6. Canotaj: 45 locuri (un loc nominal +44 locuri cotă – 11 echipaje) - dublu vâsle feminin (W2x), dublu vâsle categorie ușoară feminin (LW2x), patru vâsle feminin (W4x), dublu vâsle masculin (M2x), patru vâsle masculin (M4x), dublu rame feminin (W2-), patru rame feminin (W4-), dublu rame masculin (M2-), patru rame masculin (M4-), opt plus unu masculin (M8+), opt plus unu feminin (W8+), Mihai Chiruță – simplu vâsle masculin (calficat nominal)
7. Gimnastică artistică: Andrei Munteanu; Echipa feminină de gimnastică artistică (5 locuri cotă)
8. Polo: Echipa masculină (13 locuri cotă)
9. Tenis de masă: Echipa feminină (3 locuri cotă), Bernadette Szocs /Ovidiu Ionescu – dublu mixt, Ovidiu Ionescu - simplu masculin, Andrei Eduard Ionescu – simplu masculin
10. Lupte: Andreea Ana – lupte feminin – 53 kg, Kriszta Tunde Incze – lupte feminin – 62 kg, Cătălina Axente – lupte feminin – 76 kg, Alin Alexuc-Ciurariu – lupte greco-romane – 130 kg, Răzvan Arnăut – lupte greco-romane – 60 kg
11. Yahting: Ebru Bolat –– ILCA 6
12. Scrimă: Mălina Călugăreanu – floretă individual
13. Haltere: Mihaela Cambei – 49 kg, Loredana Toma – 71kg
14. Triatlon: Felix-Pierre Duchampt
15. Cliclism: Ede Molnar – mountain bike
16. Judo: Alex George Ioan CREȚ – 90 kg
17. Tir cu arcul: Mădălina Ștefania Amăistroaie – arc olimpic
18. Tenis: Ana Bogdan – simplu, Jaquline Cristian – simplu, Irina Begu – simplu, Monica Niculescu – dublu
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News
























