Jucătoarele de tenis din România și-au aflat adversarele din runda inaugurală de la Australian Open

Jucătoarele de tenis din România și-au aflat adversarele din runda inaugurală de la Australian Open
Australian Open este primul Grand Slam al anului
Jucătoarele de tenis din România, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian şi-au aflat, în această dimineaţă, adversarele din runda inaugurală de la Australian Open, primul Grand Slam al anului.
Sorana Cîrstea, locul 26 mondial, va evolua în runda inaugurală cu sportiva chineză Yafan Wang, locul 97 mondial. Dacă trece în turul doi, Cîrstea va evolua cu învingătoarea meciului dintre britanica Emma Răducanu şi americanca Shelby Rogers.
Bogdan, aflată pe locul 66 WTA, va juca în primul tur cu o sportivă venită din calificări. În cazul în care accede în turul doi, Ana Bogdan ar putea juca împotriva favoritei 2, bielorusa Arina Sabalenka, deţinătoarea trofeului, care la rândul ei întâlnește tot o jucătoare venită din calificări.
Ultima româncă de pe tabloul principal, Jaqueline Cristian, o va întâlni pe sportiva cehă Katerina Siniakova în runda inaugurală. La rândul ei, liderul mondial Iga Swiatek va evolua în primul tur cu americanca Sofia Kenin.
Citește și:
- 11:34 - Ionuț Radu, desemnat cel mai bun jucător al sezonului la Celta Vigo
- 16:48 - Performanță spectaculoasă pentru un român în Formula 4!
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News














