Sport· 2 min citire

FOTBAL: DINAMO - FCSB 0-2, ÎN DERBY-UL SUPERLIGII

FOTBAL: DINAMO - FCSB 0-2, ÎN DERBY-UL SUPERLIGII

FOTBAL: DINAMO - FCSB 0-2, ÎN DERBY-UL SUPERLIGII

Realitatea de Alba
Scris de Realitatea de Alba Publicat: 21 oct. 2024, 11:16

Dinamo are trei egaluri și un eșec în ultimele patru etape

FCSB a învins-o pe Dinamo București cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Arena Națională din București, într-un derby de tradiție, desfășurat în etapa a 13-a a Superligii de fotbal.

Campioana s-a impus prin golurile marcate de Daniel Bîrligea (26) și Alexandru Musi (90+3) în fața a 45.469 de spectatori.

FCSB a câștigat al șaptelea său derby consecutiv cu Dinamo, ultimul succes al echipei din Șoseaua Ștefan cel Mare în acest duel datând din februarie 2020 (2-1).

Dinamo a început destul de bine și a avut primele ocazii ale partidei, dar Selmani (10) a șutat peste poartă de la 25 de metri, iar centrarea lui Politic (13) în fața porții, pentru Selmani, a fost reținută de Târnovanu.

FCSB a deschis scorul prin Bîrligea, cu o reluare acrobatică din marginea careului mic (26), după minge respinsă de Golubovic și retrimisă cu capul de Olaru.

În min. 45+2, Politic a fost deposedat in extremis de Dawa. FCSB a mai avut o șansă înainte de pauză, dar Golubovic a respins șutul expediat de Miculescu, din unghi (45+3).

Repriza secundă a fost una lipsită de ocazii, jocul fiind unul de luptă, mai ales între cele două careuri.

În min. 90+1, Ștefănescu a șutat pe lângă vinclu din lovitură liberă de la 24 de metri.

FCSB a marcat al doilea gol prin Alexandru Musi (90+3), cu un șut din întoarcere, după centrarea lui Crețu.

Dinamo a tras singurul său șut pe poartă în min. 90+6, prin Abdallah.

Meciul a consemnat debutul fundașului spaniol Antonio Luna la Dinamo, acesta intrând în min. 84 în locul lui Raul Opruț.

Înaintea fluierului de start s-a ținut un moment de reculegere în memoria lui Cătălin Hîldan, de la a cărui moarte s-au împlinit 24 de ani pe 5 octombrie.

Dinamo are trei egaluri și un eșec în ultimele patru etape ale Superligii.

FCSB e neînvinsă de șase etape în campionat, având în această perioadă patru victorii și două egaluri.

FC Dinamo București - FCSB 0-2 (0-1)
Au marcat: Daniel Bîrligea (26), Alexandru Musi (90+3).
București, Arena Națională: 45.469 spectatori
Superliga - etapa a 13-a

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News