Edward Iordănescu: "E o victorie memorabilă, e o Generație de Suflet"
Edward Iordănescu: "E o victorie memorabilă, e o Generaţie de Suflet"
Naționala de fotbal a României a debutat cu o victorie superbă la Campionatul European de fotbal
Selecționerul Edward Iordănescu a afirmat, luni, la finalul partidei de fotbal România - Ucraina, scor 3-0, la EURO 2024, că este o victorie memorabilă a "tricolorilor", pe care i-a numit "Generația de Suflet", datorită devotamentului și sacrificiului arătat.
"Avem timp să ne și bucurăm, e o victorie memorabilă, istorică, mulțumesc publicului care a fost atât de călduros, atât de activ pe toată durata jocului. Dar înainte de orice, haideți să felicităm băieții, pentru că s-au pus în slujba echipei total, am alergat mult. Merită felicitați, eu o să-i felicit și îi strâng în brațe. Ei știau totul despre noi, și noi despre ucraineni, sunt strategii, dar una peste alta am interpretat foarte bine, chiar și atunci când a fost presiune. Mă bucură că e o victorie categorică și mă bucur că nu am primit gol e foarte important pentru ce urmează", a declarat Edward Iordănescu la ProTV.
La conferința de presă, Iordănescu a rugat jurnaliștii prezenți să nu atribuie fotbaliștilor săi nicio culoare a vreunui metal, după modelul "Generației de Aur", precizând că el ar numi-o "Generația de Suflet".
"Referitor la această generație, eu vă rog ceva. Am înțeles că începe să fie numită în fel și fel, nu aș vrea. Eu sunt antrenorul lor și vă rog cu toată puterea nu o numiți în niciun fel, au fost în trecut generații de aur, au fost extraordinare, în trecut băieții au făcut performanță. Această generație nu reprezintă niciun metal, de niciun fel, este 'Generația de Suflet'. V-aș ruga să o numim 'Generația de Suflet', e echipa care a pus cel mai mult suflet și știu foarte multe din trecut, pentru că familia mea a fost implicată. Suflet ca generația asta, și cu o inimă atât de mare sunt sigur că nu am mai fost. Este 'Generația de suflet' și trebuie să fie 'Generația de suflet' a românilor. Atunci când face asta, generația asta nu are limite, a fost victoria 'Generației de suflet'. Au făcut un efort fantastic pe lângă calitatea lor, s-au unit din nou și au dat tot ce au mai bun. Le sunt recunoscător și sunt mândru de ei", a declarat Iordănescu.
"Sunt fericit pentru Stanciu că a fost declarat 'Omul meciului', însă starul nostru este grupul, echipa. Le mulțumesc tuturor celor care au intrat, care au dat totul și în aceeași măsură celor care nu au intrat și care au trăit la maximum astăzi. Va urma o analiză, poate am avut și momente nu foarte bune, dar e datoria noastră să rămânem echilibrați. Astăzi echipa trebuie să se bucure, să consume momentul. E normal sunt lucruri firești, suntem sinceri și asta facem, ne bucurăm. De mâine trebuie să ne adunăm și să ne continuăm drumul", a adăugat selecționerul României.
Naționala de fotbal a României a debutat cu o victorie superbă la Campionatul European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, 3-0 (1-0) cu Ucraina, luni, pe Football Arena din Munchen, în Grupa E.
Tricolorii au reușit o victorie istorică, a doua a lor la Campionatul European, la 24 de ani de la precedenta (3-2 cu Anglia), deși porneau cu șansa a doua în acest meci.
Luni are loc și celălalt meci din grupă, Belgia - Slovacia (Frankfurt, 19:00). România va juca următoarele meciuri cu Belgia pe 22 iunie (Koln, 22:00) și cu Slovacia pe 26 iunie (Frankfurt).
AGERPRES
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News
























