Sport· 3 min citire

CORVINUL HUNEDOARA, ELIMINATĂ DIN CONFERENCE LEAGUE DE FC ASTANA

CORVINUL HUNEDOARA, ELIMINATĂ DIN CONFERENCE LEAGUE DE FC ASTANA

CORVINUL HUNEDOARA, ELIMINATĂ DIN CONFERENCE LEAGUE DE FC ASTANA

Realitatea de Alba
Scris de Realitatea de Alba Publicat: 14 aug. 2024, 19:44

Câștigătoarea Cupei României a fost umilită în Kazahstan

Corvinul Hunedoara a fost eliminată din Conference League la fotbal, de echipa kazahă FC Astana, care s-a impus cu scorul de 6-1 (1-0), miercuri, pe Stadionul Almatî Ortalik din Almatî, în manșa secundă din turul al treilea preliminar.

După ce a fost învinsă și în prima manșă, la Sibiu, cu 2-1, câștigătoarea Cupei României a fost umilită în Kazahstan, golurile gazdelor fiind marcate de Geoffrey Charles Chinedu (13, 68), Marin Tomasov (57, 75), Nazmi Gripshi (73), Elhan Astanov (84), în timp ce golul de onoare, cel mai frumos al meciului, totodată, a fost înscris de Mihai Velisar (78).

Corvinul a făcut o primă repriză bună, a avut inițiativa și și-a creat mai multe ocazii bune de gol, însă nu a reușit să concretizeze.

Neacșa (6) a șutat la colțul scurt, dar portarul a respins în corner. Imediat, Tomasov (7), plecat pe contraatac, a fost blocat in extremis în careul hunedorenilor.

Ubbink (10) a expediat un șut bun pe lângă țintă de la 25 de metri.

FC Astana a deschis scorul în min. 13, prin Geoffrey Charles Chinedu, după o gafă comisă de Manolache.

Corvinul a controlat restul timpului și a mai avut oportunități prin Roger (18), Bradu (26), ambii impreciși, Lupu (42), cu un șut de la 35 de metri, reținut în doi timpi de Condric, și Neacșa (45+1), cu un șut de la 24 de metri, scos de Condric de sub transversală.

Echipa de ligă secundă era încă în meci în min. 57, când Pop a comis o greșeală incredibilă, iar Tomasov a marcat la colțul lung.

Corvinul s-a prăbușit psihic după acest gol primit după o nouă eroare individuală, iar golurile kazahilor au venit pe bandă rulantă. Chinedu a realizat dubla din centrarea lui Camara (68). Albanezul Gripshi (73) a înscris cu un șut în vinclu, după o minge pierdută de Velisar. Tomasov (75) a reluat sub transversală din pasa lui Gripshi, iar Astanov (84) a închis tabela după o degajare a portarului, pe care fundașii Corvinului nu au putut-o respinge.

Golul de onoare al hunedorenilor a fost reușit de Velisar (78), cu un șut cu efect la vinclu de la 30 de metri, de pe stânga.

Corvinul încheie astfel aventura sa europeană, una istorică pentru club, care a cuprins șase meciuri. Corvinul a trecut de Paksi FC, vicecampioana Ungariei, cu 4-0 în deplasare și 0-2 la Sibiu, în primul tur preliminar al Europa League, 0-0 la Sibiu și 0-1 în deplasare cu NK Rijeka, în turul al doilea preliminar al Europa League, 1-2 și 1-6 cu FC Astana, în turul al treilea preliminar al Conference League.

AGERPRES

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News