Washingtonul își asumă controlul asupra Venezuelei: SUA vor influența deciziile politice și vor gestiona exporturile de petrol

Washingtonul își asumă controlul asupra Venezuelei: SUA vor influența deciziile politice și vor gestiona exporturile de petrol
SUA vor influența deciziile politice și vor gestiona exporturile de petrol
Administrația de la Washington a transmis miercuri un mesaj ferm privind viitorul Venezuelei, anunțând că Statele Unite vor avea un rol decisiv în orientarea noilor autorități de la Caracas.
Casa Albă a confirmat, totodată, că SUA intenționează să controleze pe termen nelimitat exporturile de petrol venezuelean, precum și veniturile obținute din acestea.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat într-o conferință de presă că Washingtonul va rămâne implicat direct în procesul decizional al conducerii interimare.
„Rămânem în strânsă coordonare cu autorităţile interimare (din Venezuela), iar Statele Unite vor continua să le dicteze deciziile”, a afirmat aceasta. Leavitt a mai susținut că administrația Trump exercită în continuare o presiune considerabilă asupra liderilor interimari de la Caracas.
„Desigur, dispunem de efectul presiunii maxime asupra autorităţilor interimare”, a adăugat ea. Declarațiile vin în contextul în care secretarul american al energiei a anunțat că Statele Unite vor supraveghea exporturile de petrol ale Venezuelei pe termen „nelimitat”, urmând ca fondurile obținute să fie direcționate în conturi aflate sub control american.
Situația politică din Venezuela rămâne extrem de tensionată după capturarea lui Nicolás Maduro de către forțele speciale americane. Președintele Donald Trump a avertizat-o public pe Delcy Rodríguez, care a preluat interimar conducerea țării, că „va plăti mai scump ca Maduro” dacă „nu va face ceea ce trebuie”.
La rândul său, Delcy Rodríguez, vicepreședintă și aliată apropiată a lui Maduro, a condamnat acțiunea Statelor Unite, pe care a calificat-o drept o „răpire”, și a declarat că nu va permite transformarea Venezuelei într-o colonie străină, în contextul interesului manifest al Washingtonului pentru vastele resurse petroliere ale țării.
Citește și:
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 18:56 - Percheziții în Mureș pentru furt de curent: zeci de descinderi și mai mulți suspecți duși la audieri
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News











