Timp de 10 ani au manevrat banii asfel încât nimeni nu s-a prins de delapidarea uriașă pusă la cale
CEC Bank a dat în judecată familia unei foste angajate din orașul Zlatna, județul Alba, pentru a recupera un prejudiciu de peste 4,3 milioane de lei înregistrat în perioada cât aceasta a lucrat la bancă.
Două angajate surori au provocat un prejudiciu de peste 1 milion de euro prin sustragerea banilor depuși de clienți timp de 10 ani. Una dintre femei, Elena Meteșan, a fost condamnată în 2018 la 5 ani și 6 luni de închisoare pentru delapidare, prejudiciul reținut în sarcina acesteia fiind de 4.227.940 lei și 235.981 euro.
Elena Meteșan a fost obligată să restituie acești bani, dar neavând venituri și bunuri pe numele ei s-a constatat că nu are cum să plătească uriașa sumă. Sora acesteia, care a ajutat-o să sustragă sumele de bani, nu a mai fost trimisă în judecată pentru că a decedat în timpul anchetei. În cazul acesteia, cercetările s-au prelungit pe o perioadă mai mare de timp.
În aceste condiții, CEC Bank s-a îndreptat împotriva soțului supraviețuitor și a copilului acestora, de la care vrea să recupereze suma de 4.303.244 de lei. Pe data de 29 noiembrie 2022, Tribunalul Alba a respins acțiunea civilă a băncii. Hotărârea poate fi contestată la Curtea de Apel Alba Iulia. Banca încearcă, astfel, să recupereze banii pe care a trebui să îi plătească unui număr de 168 de clienți care au rămas fără banii din conturi. Alți peste 100 de clienți au acționat în judecată bancă și au obținut despăgubirile solicitate.
Nemulțumite de condițiile de muncă și modul cum erau tratate de către șefi
În declarațiile date în fața anchetatorilor, cele două surori au declarat că erau nemulțumite de condițiile de muncă, de modul în care erau tratate de către superiori și de salariul primit și au susținut că ar fi donat banii delapidați unor persoane sărace și unor biserici. Cele două surori administrau conturile a sute de clienți. Unora le-au luat banii direct din conturi, în timp ce în cazul altora nu au mai depus sumele cu care aceștia au venit la bancă și i le-au predat ei.
Timp de 10 ani au manevrat banii asfel încât nimeni nu s-a prins de delapidarea uriașă pusă la cale. În 2016, însă, un client a constatat că nu mai are niciun leu în cont și a sesizat poliția.
„Scopul urmărit de către inculpata Meteșan Elena a fost în primul rând de sabotare a activității CEC, inculpata considerând că nu a fost apreciată corespunzător de către conducerea unității și în mod subsidiar de obținerea unor foloase de natură financiară”, se afirmă în motivarea hotărârii de condamnare din anul 2018.
Femeia are 60 de ani și a fost eliberată condiționat din închisoare în ianuarie 2021. În prezent, este judecată între-un alt dosar ce are legătură cu activitatea infracțională de la agenția CEC Zlatna.
Sursa: Realitatea de Alba