REALITATEA DUREROASĂ DIN SATELE ROMÂNIEI

Bătrânii de la sat abia mai fac față măsurilor impuse de Guvernul Bolojan. Mulți dintre ei abia își mai permit să-și cumpere de mâncare, pentru că de medicamente nu le mai ajung banii. În loc să se bucure de nepoți, sunt nevoiți ca și la 70 de ani să meargă la muncă prin sat pentru o pâine.

”Aoleu, nu îmi mai spune de Bolojan că ăla taie și spânzură în carne vie, domnule. E greu, e foarte greu, și fără pensie. Nu sunt fumătoare, nu beau, nu nimic, dar oricum nu se ajunge. Cu ce să iau o pâine? Îmi trebuie un zahăr, un ulei, cu ce să îi iau?”, spune o femeie.

O altă bătrână a mărturisit, cu ochii în lacrimi, că nu are pensie, iar ajutorul social este extrem de mic.

”E foarte greu, nu am pensie, nu am nimic. Un amărât de ajutor social, dar mi-au tăiat și din ăla și sunt bătrână, mai am trei ani și fac 80 de ani. Mi-a murit băiatul, sunt amărâtă! Rabd, sufăr, sunt bolnavă. Medicamente nu iau că nu am cu ce”, a declarat biata femeie.

Un alt bătrân se uită cu teamă la casa, care stă să cadă pe el, și pe care spune că nu poate să o repare pentru că ”nu am nici măcar bani de pâine”.

”Ne conduc niște analfabeți! Dânsa e fostă învățătoare, eu fostă contabilă, ce am făcut? Am ales proșii ăștia. Ne înțelegem una cu alta: Dă-mi tu trei lei azi să iau pâine, dă-mi tu mâine cinci lei că nu mai am o lingură de ulei. Foarte greu”, au spus două pensionare.

O alta spune că pensia sa de 800 de lei abia dacă îi ajunge și ”nu am nici cu ce trăi, nici cu ce muri”.