La un moment dat a deschis frigiderul, de unde a luat o bucată de brânză telemea, dar a scăpat-o pe jos.
Fapta s-a petrecut în data de 20 septembrie 2020, după ora 21.00. Tânărul știa că femeia locuiește singură, deoarece în urmă cu o lună, înainte de data comiterii faptei, a ajutat-o pe aceasta la mai multe treburi prin gospodărie. Filmul tentativei de furt este detaliat de magistrații Judecătoriei Câmpeni, care l-au condamnat pe bărbat în data de 10 martie 2023.
În seara furtului, V. a plecat de la un bar din Abrud și a mers spre casa femeii. Femeia a lăsat ușa din spatele locuinței deschisă pentru ca pisicile din casă să poată ieși afară sau intra în locuință când vor ele.
Bărbatul a intrat pe ușa respectivă, a pătruns în holul locuinței și apoi în bucătărie, unde a început să caute bunuri sau valori pentru a le sustrage. A căutat prin mai multe cutii de prin bucătărie, dar nu a găsit nimic. La un moment dat a deschis frigiderul, de unde a luat o bucată de brânză telemea, dar a scăpat-o pe jos.
În timp ce hoțul căuta prin bucătărie, femeia a mers să vadă ce fac pisicile și dacă sunt prin casă. Potrivit motivării instanței, femeia „s-a deplasat pe hol spre ușa de acces aflată în partea din spate a locuinței, pe care știa că a lăsat-o întredeschisă pentru pisici, iar când a ajuns în acel loc a auzit un zgomot în bucătăria care avea ușa deschisă, crezând că sunt pisicile, a intrat și a aprins lumina, moment în care a observat pe pardoseală lângă frigider o pată umedă cu conținut de mâncare (n.r. – bucată de brânză scăpată de hoț pe jos)”, se arată în documentul citat.
”Întrucât știa că nu a vărsat nimic din frigider pe pardoseală și dacă s-ar fi întâmplat ar fi curățat imediat, femeia a bănuit că ceva nu este în regulă și a început să se uite prin bucătărie, respectiv s-a deplasat pe lângă masă spre teracotă, moment în care a auzit din nou un zgomot sub masă și fără să apuce să se uite, dintre canapea și masă a ieșit inculpatul având în mâini un cuțit de bucătărie și fără să spună nimic, încercând să-și ascundă identitatea, s-a ghemuit și cu șapca trasă mult pe față, a fugit părăsind locuința tot pe ușa din spate a locuinței, a traversat curtea imobilului și a sărit peste poarta cea mare destinată accesului cu autovehicule”, au mai notat magistrații Judecătoriei Câmpeni.
După mai bine de doi ani de la comiterea tentativei de furt calificat, Judecătoria Câmpeni l-a condamnat pe acesta în primă instanță. Tânărul V.I. nu era la prima abatare și mai avea o condamnare pentru furt calificat, din care 150 de zile erau rămase neexecutate.
În data de 10 martie 2023, magistrații din Câmpeni l-au condamnat la pedeapsa de 1(un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „tentativă de furt calificat”.
Sursa: Realitatea de Alba