INS: Sporul natural s-a menținut negativ în noiembrie 2025

INS: Sporul natural s-a menţinut negativ în noiembrie 2025
Numărul deceselor, de 1,7 ori mai mare decât cel al nașterilor
Sporul natural al populației României s-a menținut negativ (-7.504) și în luna noiembrie 2025, numărul deceselor înregistrate fiind de 1,7 ori mai mare decât cel al nașterilor, potrivit datelor publicate, vineri, 16 ianuarie, de Institutul Național de Statistică (INS).
„În luna noiembrie 2025, s-au înregistrat certificate de naștere pentru 11.085 copii, în scădere cu 156 față de aceeași lună din anul 2024. În primele 11 luni din 2025 s-au înregistrat 133.776 de certificate de naștere, în scădere cu 3,2% față de aceeași perioadă a anului 2024.
Sporul natural s-a menținut negativ în luna noiembrie anului trecut, numărul de decese depășind numărul nașterilor cu 7.504. În 2024, sporul natural a fost minus 8.337. În aceste condiții s-a menținut raportul între numărul nașterilor și al deceselor. Concret, la 10 nașteri s-au înregistrat 17 decese”, a spus președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei.
Spre deosebire de luna anterioară, în noiembrie 2025, numărul certificatelor de naștere a fost în scădere cu 2.443 (-18,1%) față de cel din octombrie.
Pe de altă parte, numărul certificatelor de deces înregistrate în luna noiembrie 2025 a fost de 18.589 (9.614 pentru persoane de sex masculin și 8.975 pentru persoane de sex feminin), mai puțin cu 2.020 decese față de luna octombrie 2025, ceea ce reprezintă o scădere de 9,8% (-10,3% persoane de sex masculin și -9,2% persoane de sex feminin).
Numărul de certificate de deces înregistrat pentru copiii cu vârsta de sub un an în luna noiembrie 2025 a fost de 47, în scădere cu 23 față de luna octombrie 2025.
În luna noiembrie 2025, 42,3% (7.866 decese) din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani și peste, 28,1% (5.217 decese) la persoanele de 70-79 ani și 15,8%, reprezentând 2.943 decese, la persoanele în vârstă de 60-69 ani.
La polul opus, cele mai puține decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 0-4 ani (61 decese), 5-19 ani (34 decese) și 20-29 ani (79 decese).
Numărul certificatelor de deces înregistrat în luna noiembrie 2025 a scăzut cu 1.240 (-6,3%) față de luna noiembrie 2024, iar cel pentru copiii cu vârsta sub un an care au murit a fost cu șapte mai mic în luna noiembrie 2025 decât aceeași lună din anul 2024.
Sporul natural a fost negativ atât în luna noiembrie 2025 (-7.504 persoane) cât și în luna noiembrie 2024 (-8.588 persoane), potrivit Agerpres.
Numărul deceselor din mediul urban, aproape egal cu cel din mediul rural
În luna noiembrie 2025, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 9.289 persoane (4.720 persoane de sex masculin și 4.569 persoane de sex feminin), iar în mediul rural decesul a 9.300 persoane (4.894 persoane de sex masculin și 4.406 persoane de sex feminin).
Față de aceeași lună din anul 2024, numărul deceselor înregistrate a scăzut cu -4,7% în mediul urban (-5,4% în cazul persoanelor de sex masculin și -4,1% în cazul persoanelor de sex feminin) și cu -7,7% în mediul rural (-7,1% în cazul persoanelor de sex masculin și -8,4% în cazul persoanelor de sex feminin).
Față de luna noiembrie 2024, numărul certificatelor de naștere pentru născuți-vii înregistrat în luna noiembrie 2025 a fost mai mic cu 156 (-1,4%) în comparație cu aceeași lună din anul 2024.
În noiembrie 2025, la oficiile de stare civilă au fost înregistrate 4.628 de căsătorii. Numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și prin acordul soților (pe cale administrativă sau prin procedură notarială) a fost de 1.875 în luna noiembrie 2025.
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

























