În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Brigăzii de Operațiuni Speciale Alba au participat la un flagrant organizat în județul Hunedoara.
În noaptea de 22 spre 23 octombrie, în urma activităților investigativ-operative, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Brigăzii de Operațiuni Speciale Alba, au reușit prinderea în flagrant doi bărbați cu vârste cuprinse între 33 si 38 de ani, din municipiul Hunedoara care, cunoscând faptul că o femeie, care deține o locuință în municipiul Hunedoara, este plecată din țară și presupunând că la această locație ar fi o sumă importantă de bani, prin forțarea și escaladarea unei ferestre de la parterul imobilului și prin violarea domiciliului, au pătruns în această locuință unde au desfășurat activități de căutare și scotocire, însă pentru că nu au găsit ceea ce și-au propus, au părăsit locuința fiind prinși în flagrant la fața locului de către polițiști.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat.
Cei doi prezumtivi autori au fost reținuți pentru 24 de ore și ulterior prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara care, a dispus împotriva acestora, măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile.
Sursa: Realitatea de Alba