La un moment dat, în timpul scandalului, femeia a pus mâna pe o bâtă de lemn.
O femeie de 33 de ani din Blaj, care în luna septembrie a anului 2021 și ucis fostul iubit, a fost trimisă în judecată pentru omor.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Alba, în data de 2 martie 2022, la aproape șapte luni de la comiterea crimei.
În urma crimei, doi copii gemeni au rămas fără tată. Femeia a fost arestată preventiv imediat după comiterea crimei.
Familia fetei nu ar fi fost de acord cu relația dintre cei doi din cauza faptului că tânărul ar fi avut o stare materială modestă.
Tânărul ucis, Andrei, în vârstă de 24 de ani, în data de 14 septembrie, se afla în casa Alexandrei, alături de cei doi gemeni. Acesta ar fi consumat alcool și o discuție în contradictoriu ar fi început între cei doi, de fața cu cei mici.
Discuția în contradictoriu s-a transformat rapid într-un scandal în toată regula, iar Andrei ar fi lovit-o cu palmele pe Alexandra, susțineau mai multe persoane imediat după comiterea crimei.
La un moment dat, în timpul scandalului, femeia a pus mâna pe o bâtă de lemn.
La lovit pe tânăr în cap, dar și în zona corpului de mai multe ori cu bâta. Apoi l-a lovit pe aceasta cu un bibelou, un pahar, dar și cu alte obiecte pe care le-a găsit prin casă.
După ce și-a dat seama ce a făcut, femeia a sunat la ambulanță. La fața locului au ajuns echipajele de salvare dar și oamenii legii.
Pe drum către spitalul din Blaj, Andrei a decedat din cauza rănilor grave pe care le avea la cap dar și în zona abdomenului.
Potrivit procurorilor, ”în data de 14.09.2021, în jurul orelor 06,30, în timp ce se aflau în locuința inculpatei din municipiul Blaj, județul Alba, pe fondul unor discuții în contradictoriu, inculpata i-a aplicat victimei, fostul său concubin, în vârstă de 24 de ani, mai multe lovituri cu un par din lemn și alte obiecte contondente, în zona capului și a corpului, cauzându-i acesteia leziuni traumatice incompatibile cu viața.
În urma leziunilor suferite, victima a decedat în timpul transportului cu ambulanța spre Spitalul Municipal Blaj”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului.
Sursa: Realitatea de Alba