Doi bărbați care au amenințat cu moartea un primar, iertați

Doi bărbați care au amenințat cu moartea un primar, iertați
După ce ancheta a fost începută, pistolul cu care l-au amenințat pe acesta s-a dovedit a fi unul de air soft pentru care nu este nevoie de permis sau documente.
Doi bărbați din Alba, care au amenințat cu moartea pe Facebook, un candidant pentru funcția de primar, cu o noapte înainte de alegerile locale din 2020, au fost iertați de către cel pe care l-au amenințat.
Mai exact este vorba despre doi bărbați din Dăroaia, care l-au amenințat chiar pe Eugen Furdui, cel care deținea funcția de primar în Roșia Montană și candida pentru un nou mandat, la cârma primăriei, scrie Alba24.
După amenințările făcute, cei doi bărbați au fost trimiși în judecată pentru amenințare, dar în data de 15 martie 2022, primarul Eugen Furdui și-a retras plângerea și automat procesul penal a fost întrerupt. Motivarea instanței a fost făcută public.
Ce s-a întâmplat
Potrivit motivării instanței, în noaptea de 26/27 septembrie 2020 ”în jurul orei 23.30 aflându-se sub influenta băuturilor alcoolice, la domiciliul lor din sat Dăroaia, inculpaţii au postat pe reţeaua de socializare Facebook mai multe ameninţări cu moartea la adresa persoanei vătămate Eugen Furdui, care deţinea funcţia de primar al comunei Roșia Montana şi era unul dintre candidaţii pentru această funcţie, la alegerile locale care se desfăşurau chiar la data de 27.09.2020.
La un moment dat inculpatul afirmă: „Te tai primare daca mai iesi din primărie, fac bucaţi din tine, daca mai ieşi primar (…) cu copiii lui te tăiem bucaţi si te împuscam, da-ti demisia ( n.r înjurături) tău de primar, esti şmecher, iti dau glonţ, ( n.r înjurături) tau!”.
Ulterior apare un pistol in mâna stânga a inculpatului, care afirmă ceva de genul „va curge sânge”, după care tot cu pistolul în mână spune „cu asta vorbeşti”, făcând referire la pistol.
În continuare ținând pistolul în mână, iar având un cuţit in mână, cel din urmă afirmă „te omoram primare, lasă iasă Cuţurui”, cu referire la candidatul de primar.
Din mâna lui pistolul a fost luat de către inculpat care cu acesta în mână afirmă de mai multe ori „iti dau glonţ”, cu referire tot la Eugen Furdui. Pe la sfârşitul filmării inculpatul ameninţa la modul general ca va merge peste cetăţenii care nu votează cu un alt candidat”, se arată în motivarea instanței.
După ce ancheta a fost începută, pistolul cu care l-au amenințat pe acesta s-a dovedit a fi unul de air soft pentru care nu este nevoie de permis sau documente.
În data de 15 martie, primarul Eugen Furdui și-a retras plângerea, iar automat procesul pentru amenințare a fost încheiat. Totuși, acesta are de plătit 800 de lei cheltuieli de judecată.
Sursa: Realitatea de Alba
Citește și:
- 07:06 - Noi bombardamente la granița cu Ucraina: regiunea Belgorod, fără energie și apă după un atac cu rachete
- 06:59 - Violențe în Mexic după ce armata a ucis un baron al drogurilor
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 13:56 - Kelemen Hunor avertizează asupra colapsului social: „Suntem la limită, prăpastia dintre bogați și săraci este uriașă”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News






_e32ebcad9a.webp)




