Social· 2 min citire

5 milioane de lei, burse pentru elevii din Alba

5 milioane de lei, burse pentru elevii din Alba

5 milioane de lei, burse pentru elevii din Alba

Scris de Sergiu Badarau Publicat: 26 ian. 2022, 16:21

Documentul prevede creșterea numărului burselor cu aproximativ 46%, iar a valorii acestora de 2,5 ori, raportat la ceea ce se acordă în acest moment.

O treime dintre elevii din clasele V-XII din municipiul Alba Iulia vor primi burse în anul 2022. Un proiect de hotărâre în acest sens va fi adoptat de Consiliul Local.

Astfel, numărul și cuantumul burselor care se acordă elevilor din învățământul preuniversitar de stat din Alba Iulia ar urma să crească la cea mai mare valoare acordată vreodată în municipiul reședință de județ. Pe ordinea de zi a Ședinței ordinare a Consiliului local din data de 27 ianuarie 2022 se află proiectul de hotărâre privind aprobarea cuantumului burselor și numărul acestora care se acordă elevilor din învățământul preuniversitar de stat, începând cu semestrul II al anului școlar 2021 – 2022, scrie Adevărul.

Documentul prevede creșterea numărului burselor cu aproximativ 46%, iar a valorii acestora de 2,5 ori, raportat la ceea ce se acordă în acest moment.

Astfel, se propune acordarea a 2.310 burse pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat, în valoare totală de 4,92 milioane lei, din care: - 36 burse de performanță (valoarea unei burse lunare: 500 lei); - 1.051 burse de merit (valoarea unei burse lunare: 200 lei); - 327 burse de studiu (valoarea unei burse lunare: 150 lei); - 896 burse de ajutor social (valoarea unei burse lunare: 200 lei). Proiectul de hotărâre a fost inițiat de viceprimarul Marius Filimon și de consilierul local Cornel Sandu, șeful Inspectoratului Școlar Județean Alba. dccsc


Sursa: Realitatea de Alba

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Social