25 - 28 noiembrie: Zilele Bibliotecii Județene Alba

25 - 28 noiembrie: Zilele Bibliotecii Județene Alba
În perioada 25-28 noiembrie 2019, la Alba Iulia, se vor desfășura Zilele Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
În perioada 25-28 noiembrie 2019, la Alba Iulia, se vor desfășura Zilele Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
La 76 de ani de la înființarea celei dintâi biblioteci publice din județul Alba, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba își va deschide porțile pentru toți cei care doresc să ia parte la manifestările culturale dedicate cărții.
Pe parcursul celor patru zile aniversare desfășurate în 2019 sub semnul Anului Cărții, toți cei prezenți vor avea ocazia să participe la expoziții tematice de carte, artă, afișe și fotografii, momente artistice, vizite ghidate, club de lectură, cerc de scriere creativă, precum și ateliere și activități educative pentru copii și adolescenți. Programul de manifestări va include, de asemenea, o caravană literară a scriitorilor în școală și o lansare de carte, avându-i ca invitați pe scriitorul și regizorul Radu Silviu și actorul Ștefan Velniciuc.
Anul acesta, în cadrul Zilelor Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, se va desfășura și reuniunea științifică de profil, având ca temă: „Cartea și bibliotecile publice: provocări și tendințe”, cu invitați și specialiști în domeniu.
Momentul festiv aniversar va avea loc miercuri, 27 noiembrie 2019, la ora 11:00, la sediul bibliotecii și vor participa oficialități județene și locale, invitați de onoare din partea unor instituții de cultură, bibliotecari publici din județul Alba și voluntari ai instituției. Manifestările culturale din cadrul Zilelor Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba se vor derula atât la sediu, cât și la filiale, intrarea fiind liberă.
Programul manifestărilor culturale din cadrul Zilelor Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
25 NOIEMBRIE 2019
Program cu publicul: 08:00 – 19:00
16:30 DE LA ARTĂ CONTEMPORANĂ LA TRADIȚIE
Moment de dans modern cu Tudor Popa
Prezentarea sculpturii artistului plastic Florin Alexandru Magda
Lucrarea artistică cu titlul Suzeta vine ca o propunere surogat, o rezolvare imediată a unei probleme
majore, una care va angaja instinctul nostru de supraviețuire la un moment dat, întorcându-l pe om în
centrul genezei.
Sediu, curtea bibliotecii
17:00 RomânIA TRADIȚIONALĂ – Ie și gastronomie
Atelier de cultură tradițională
Invitați: Cosmin Toma, pr. Adrian Cebotari
Sala de lectură
26 NOIEMBRIE 2019
Program cu publicul: 08:00 – 19:00
12:00 CARAVANA LITERARĂ – SCRIITORI ÎN ȘCOALĂ
Invitați: scriitorul și regizorul Radu Silviu și actorul Ștefan Velniciuc
Palatul Copiilor din Alba Iulia
17:00 LANSARE DE CARTE ȘI LECTURĂ PUBLICĂ
Cavalerii lui Dumnezeu. Autor Radu Silviu
Invitați: scriitorul Radu Silviu și actorul Ștefan Velniciuc
Sala de lectură
17:00 VREAU SĂ-MI CITEȘTI! Lumea personajelor de poveste
Atelier de lecturi interactive
Secția pentru copii
27 NOIEMBRIE 2019
Program cu publicul: 08:00 – 19:00
9:00 CULTURĂ ȘI PATRIMONIU, ÎN COLECȚIILE BIBLIOTECII
Expoziție tematică de carte
Sediu, Filiala Cetate, Filiala Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice
9:00 BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ „LUCIAN BLAGA” ALBA ÎN IMAGINI
Expoziție de afișe și fotografie
Sediu, Spațiul expozițional
10:00 BIBLIOVALIZA – Magia poveștilor
Prezentare animată și dramatizare
Secția pentru copii
11:00 VREAU SĂ-MI CITEȘTI! Lumea personajelor de poveste
Atelier de lecturi interactive
Secția pentru copii
11:00 DESCHIDEREA FESTIVĂ a Zilelor Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
Omagiu lui Lucian Blaga, patronul cultural al instituției
Sub vraja „Poemelor luminii”. Moment liric susținut de Elena Anghel
Alocuțiuni
Sediu, Bustul lui Lucian Blaga
11:30 REUNIUNI ȘTIINȚIFICE – Cartea și bibliotecile publice, provocări și tendințe
Invitat: Sorina Stanca, Director al Bibliotecii Județene „Octavian Goga” Cluj și Președinte al Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România
Sala de lectură
12:30
PREZENTAREA PUBLICAȚIILOR Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
Prezentarea Calendarului Cultural 2020
BIBLIOTECI PUBLICE DIN JUDEȚUL ALBA ÎN IMAGINI
Expoziție de grafică a artistului plastic Stefan Balog
Sala de lectură, Spațiul expozițional
15:00 TOAMNA LA … BIBLIOTECĂ
Atelier creativ de artă teatrală pentru copii
Partener: Palatul Copiilor Alba Iulia
Secția pentru copii
17:00 LecturALBA – Club de lectură
Secția Împrumut pentru adulți
17:00 COȘULEȚUL COPIILOR DEȘTEPȚI – În lumea magică a cărților
Cerc de cultură generală
Secția pentru copii
18:00 ȘCOALA DE FOLK
Atelier creativ de muzică pentru copii și tineri
Partener: Palatul Copiilor Alba Iulia
Sala de lectură
28 NOIEMBRIE 2019
Program cu publicul: 08:00 – 19:00
10:00 DESCOPERĂ BIBLIOTECA!
Turul interactiv și animat al bibliotecii
Sediu
11:00 VREAU SĂ-MI CITEȘTI! Lumea personajelor de poveste
Atelier de lecturi interactive
Secția pentru copii
11:15 PERSPECTIVE ARTISTICE
Expoziție de artă plastică și grafică computerizată, momente multiart
Partener: Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia
Sala de lectură, Secția Împrumut pentru adulți
12:30 COȘULEȚUL COPIILOR DEȘTEPȚI – În lumea magică a cărților
Cerc de cultură generală
Secția pentru copii
13:00 ÎN LUMEA POVEȘTILOR!
Lecturi, prezentări de cărți pentru copii
Filiala Cetate
17:00 VERBUM – Cerc de scriere creativă
Sala de lectură
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News


























