Politica· 2 min citire

SOLICITAREA DE SUSPENDARE A LUI KLAUS IOHANNIS, RESPINSĂ DIN NOU DE BIROURILE PERMANENTE REUNITE

SOLICITAREA DE SUSPENDARE A LUI KLAUS IOHANNIS, RESPINSĂ DIN NOU DE BIROURILE PERMANENTE REUNITE

SOLICITAREA DE SUSPENDARE A LUI KLAUS IOHANNIS, RESPINSĂ DIN NOU DE BIROURILE PERMANENTE REUNITE

Realitatea de Alba
Scris de Realitatea de Alba Publicat: 5 feb. 2025, 17:02

Parlamentarii POT și USR au anunțat că procedura va fi reluată

Birourile reunite ale Parlamentului au respins, miercuri, din nou, solicitarea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis, depusă de POT, S.O.S și USR, pe motiv că lipsesc două semnături, în urma demisiei a doi parlamentari S.O.S.

Solicitarea a fost respinsă și după ce parlamentarii USR au completat semnăturile lipsă.

Parlamentarii POT și USR au anunțat că procedura va fi reluată.

Liderul deputaților POT, Anamaria Gavrilă, a declarat că președintele Senatului, Ilie Bolojan, este cel care s-a opus procedurii.

„Ei trebuie să consemneze câte semnături sunt. Pe masa lor erau 157 de semnături, dintre care au reușit pe doi foști S.O.S. să-i cumpere, că de aia au tras de timp, că noi am mai avut această ședință și când am avut 162 de semnături. Au găsit un motiv să se supună la vot. Trebuie să înțelegeți un lucru: această inițiativă cu semnăturile nu are voie să se supună la vot în BPR, în Biroul permanent reunit. (...) Și atunci, ei vin cu tot felul de chichițe cum că ce am făcut noi nu este procedural corect.

Domnul Andronache a venit data trecută cu faptul că nu a fost depus concomitent. De parcă noi trebuie să fim unul într-o parte și unul în alta, cu telefoanele la ureche și să zicem '3, 2, 1 și...' Înțelegeți? Doi - pe acea înregistrare, cu număr de înregistrare, nu se dă timpul la care tu ai depus, se dă o dată. Deci, ce înseamnă concomitent? Concomitent înseamnă că s-a depus la cele două Camere până la ședința de Birou permanent reunit? S-a depus”, a declarat deputata.

Liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, a spus: „Când au anunțat cei de la POT, SOS și AUR că depun cerere de suspendare a președintelui Iohannis în ianuarie, în momentul ăla aveau 160 ceva de semnături peste necesarul de 155 de semnături minime pentru a iniția procedura. USR a respectat întotdeauna legile țării, Constituția, suntem niște oameni care susținem statul de drept.

Procedura asta trebuie demarată. Am spus de nenumărate ori că dacă ajunge la vot, noi vom vota pentru suspendarea președintelui Iohannis, pe care îl considerăm un președinte care este ilegitim acolo, are legalitatea de partea lui prin decizia Curții Constituționale, însă moral ar fi trebuit să-și dea demisia din decembrie”, a declarat Moșteanu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Politica