Economie· 1 min citire

Stația de Epurare a Apelor Uzate (SEAU) Alba Iulia a recepționat un sistem fotovoltaic de 665 kWp, finanțat din fonduri europene

Sistem fotovoltaic

Sistem fotovoltaic

Publicat28 oct. 2026, 09:42
Sursăagerpres

Stația de Epurare a Apelor Uzate Alba Iulia a recepționat un sistem fotovoltaic cu o capacitate de 665 kWp, finanțat parțial din fonduri europene nerambursabile și parțial din bugetul propriu al operatorului.

Recepția lucrărilor a avut loc marți, 27 octombrie, pentru proiectul „Capacități de producție a energiei electrice la SEAU Alba Iulia, produsă din surse regenerabile pentru autoconsum”, derulat de SC Apa CTTA SA Alba.

Valoarea totală a contractului este de peste 2,9 milioane de lei. Din această sumă, fondurile nerambursabile obținute prin Fondul pentru Modernizare reprezintă 1.483.258 de lei, iar contribuția operatorului regional de apă se ridică la 1.428.733 de lei.

În incinta stației au fost montate 1.148 de panouri fotovoltaice pe o suprafață de 11.000 mp. Producția medie estimată este de 806,857 MWh anual, iar întreaga energie generată va fi destinată consumului propriu al unității.

Implementarea acestui sistem va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Este al doilea proiect de acest tip finalizat de companie, după inițiativa din anul trecut, „Crearea de facilități de producție de energie electrică din SER pentru consumul propriu al Apa CTTA”, care a beneficiat de cofinanțare prin Programul Operațional Infrastructură Mare în valoare de peste 7,3 milioane de lei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Economie