Victorie cu emoții pentru FCSB în Conference League!

Victorie cu emoții pentru FCSB în Conference League!
FCSB s-a impus cu 1-0 în prima manșă a turului 2 preliminar din Conference League
FCSB s-a impus cu 1-0 în prima manșă a turului 2 preliminar din Conference League, pe terenul echipei bulgare CSKA 1948 Sofia. Returul dintre FCSB și cu CSKA 1948 Sofia, programat pe 3 august pe Stadionul „Arcul de Triums”, se va juca fără spectatori.
Unicul gol a fost marcat de Florinel Coman, în minutul 28. Olaru a luat o acțiune pe coint propriu, a pătruns în careu pe partea stângă, iar mingea șutată la colțul lung a fost respinsă în față de portar, atacantul având de îndeplinit o simplă formalitate.
Ultimele 30 de minute au aparținut gazdelor, pe fondul unei evoluții modeste a jucătorilor roș-albaștri, la fel cum s-a întâmplat și în meciul cu Dinamo, din etapa a 2-a a Superligii.
Cea mai mare ocazie a gazdelor s-a consemnat în minutul 65. Vutov a profitat de o greșeală a lui Crețu, a pătruns în careu, l-a driblat pe Octavian Popescu și a șutat puternic la colțul scurt, dar Târnovanu a respins în corner.
În minutul 90 Thalis a șutat plasat din careu, dar Târnovanu a reținut, la fel cum s-a întâmplat și în al 7-lea minut de prelungire, la mingea plecată din piciorul aceluiași Vutov.
La meci au asistat aproximativ 1.000 de suporteri, 150 dintre aceștia fiind suporteri a celor de la FCSB. Returul se va juca pe pe 3 august, pe Stadionul „Arcul de Triumf”, de la ora 21:30.
În contextul în care UEFA a suspendat terenul celor de la FCSB după meciul cu West Ham din ediția trecută a Conference League, partida cu CSKA 1948 Sofia se va juca fără spectatori.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 10:31 - Premieră la Tribunalul București. Secție specială pentru dosarele cu minori din 1 iunie 2026
- 10:27 - Vreme neobișnuit de rece sâmbătă, 2 mai: ploi, vânt puternic și temperaturi de doar 7 grade în unele zone din țară
- 10:24 - Război Rusia - Ucraina: Zelenski anunță reforma armatei, cu salarii mai mari pentru soldați și demobilizări etapizate
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News














