Peste 180 de milioane de copii riscă sechele grave din cauza lispei de alimentații nutritive și diversificate, în contextul în care cel puțin 1 din 4 trăiește într-o „sărăcie alimentară severă”, arată datele Fondului Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF)
Un număr „șocant” de copii „supraviețuiesc cu un regim alimentar foarte sărac, consumând produse provenite din două grupuri alimentare sau mai puțin”, a explicat Harriet Torlesse, unul dintre autorii raportului publicat miercuri seara.
Copiii cu vârste mici au nevoie zilnic de alimente din cel puțin cinci din cele opt grupuri de alimente (lapte matern, cereale, fructe și legume bogate în vitamina A, carne sau pește, ouă, produse lactate, leguminoase, alte fructe și legume), arată recomandările UNICEF.
180 de milioane de copii, în pericol
Dar 440 de milioane de copii din aproximativ 100 de țări trăiesc fără acces în fiecare zi la aceste cinci grupuri de alimente și se află într-o situație de „sărăcie alimentară”.
Iar printre ei, circa 181 de milioane consumă în cel mai bun caz alimente din două grupuri de alimente.
Acești „copii care consumă doar din două grupuri de alimente pe zi, de exemplu orez și un pic de lapte, au 50% mai multă probabilitate de a suferi de forme grave de malnutriție”, alertează directoarea executivă a UNICEF, Catherine Russell, într-un comunicat.
Chiar dacă supraviețuiesc și cresc, „nu se dezvoltă”. Vor avea dificultăți la școală, iar la vârsta adultă le va fi greu să își câștige traiul, ceea ce va întreține un ciclu de sărăcie de la generație la generație, a mai explicat Torlesse.
„Creierul, inima, sistemul imunitar, importante pentru dezvoltare, pentru protecția împotriva bolilor, depind de vitamine, de minerale, de proteine”, insistă experta în nutriție, citată de Agerpres.
Această sărăcie alimentară severă este concentrată în 20 de țări, cu situații extrem de îngrijorătoare în Somalia (63% dintre copiii sub cinci ani), în Guineea (54%), Guineea-Bissau (53%) sau Afganistan (49%).
Chiar dacă nu există date pentru țările bogate, copiii din gospodăriile sărace nu sunt feriți nici ei de aceste carențe alimentare.