Un minor care a furat telefonul mobil al unei vânzătoare a fost prins, în flagrant, de către polițiștii din Cugir. Telefonul a fost restituit.
La data de 14 martie 2019, în jurul orei 15.00, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Cugir l-au depistat pe un tânăr de 17 ani, din Cugir, imediat după ce a sustras un telefon mobil.
Se pară că tânărul ar fi profitat de neatenția angajatei unui magazin și, cu complicitatea unui alt tânăr, ar fi sustras telefonul mobil a cărui valoare a fost estimată la 800 de lei.
Polițiștii au recuperat telefonul și i l-au restituit păgubitei, iar față de minor au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale a minorului precum și pentru tragerea la răspundere penală a complicelui său.