Ultimele spectacole cu trupa Skepsis din acest an

skepsis 2
În luna noiembrie, albaiulienii sunt invitați să participe la Serile Skepsis - ultimele spectacole cu Skepsis din acest an!
Prima seara cu Skepsis va începe cu un eveniment inedit, joi, 15.11.2018, ora 18.00, la Casa de Cultură a Studenților: Vinicius Moldovan, pe numele de scenă “Clăbuc”, unul dintre membrii de baza ai grupului Skepsis, își va prezenta în calitate de autor volumul ”Sufletele celor Rătăciți” primul din seria ”Legiunea lui Lilith” – serie a cărei acțiune este plasată în Alba Iulia.
Tânărul autor va povesti câte puțin despre idea, intriga și personajele create, răsplătindu-i pe prezenți cu surprize pregătite cu grijă.
Seara va continua la ora 19.00 cu spectacolul de divertisment “Umor cu Skepsis”.
Inspirat de febra sărbătoririi centenarului Marii Uniri, spectacolul include pantomimă, momente de umor originale dar și teatru scurt care omagiază mari actori români din trecut.
Totul intr-o rețetă cu Skepsis menit să ne faca sa gustăm acel haz de necaz atât de românesc!
“Pentru că trupa de teatru Skepsis s-a născut și a crescut în mediul studențesc, cu susținerea Casei de Cultură a Studenților, dedicăm această primă seară sărbătoririi Zilei Internaționale a Studentului.” - a declarat un membru al trupei.
A doua seară cu trupa Skepsis vă propune marți, 20.11.2018, ora 19.00, spectacolul OSCAR, după Claude Magnier – o comedie spumoasă isteț aleasă pentru a puncta finalul seriei de spectacole prezentate în acest an.
“Vom asista la o zi din viața unui multimilionar, una dintre acele zile pe care nu o uiți niciodată și care pare să fie trăită special pentru a ne aminti că nimeni nu este scutit de probleme și că uneori nici măcar o mare avere nu te poate scoate ușor din încurcătură.
O avalanșă de întâmplări neașteptate, un ritm din ce în ce mai provocator, o intrigă care se înfiripează treptat, sufocant, și în care toată lumea pare să conspire împotriva lui.” - spun cei de la Skpesis despre spectacolul OSCAR.
Biletele – 10 lei (pret intreg), 5 lei (pret redus pentru elevi, studenti si pensionari) se găsesc la Secretariatul Casei de Cultura a Studenților începând de Vineri, 16.10.2018, între orele 09.00 – 15.00.
Serile Skepsis sunt este prezentate în cadrul proiectului “Stagiunea cu Skepsis 2018” – un proiect care urmărește implicarea tineretului în diversificarea ofertei cultural-artistice a orașului și participarea civică la viața socioculturală.
Prin acest proiect Grupul Skepsis pregătește și oferă în mod riguros și sistematic publicului albaiulian spectacole de teatru și divertisment pe întreg parcursul anului.
Parteneri: Primăria Municipiului Alba Iulia; Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia; Fundația “Inter-Art” Aiud; Muzeul Național al Unirii Alba Iulia;
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News


























