Tarifele pornesc de la 199 euro, cu toate taxele incluse, pentru biletele cumpărate pe ruta București către Belgrad, Budapesta, Praga sau Sofia.
Compania Națională de Transporturi Aeriene Române - TAROM a anunțat că a lansat noi oferte valabile în perioada 28 - 30 iunie 2024 pentru călătorii dus-întors ce pot avea loc în perioada 1 septembrie - 30 noiembrie 2024 (data ultimului retur), la prețuri ce pornesc de la 199 de euro.
Potrivit unui comunicat al TAROM, ofertele includ toate taxele, bagaj de cală de 23 de kilograme, bagaj de mână de 8 kilograme și check-in gratuit.
Destinațiile cuprinse în noile oferte TAROM
Concret, tarifele pornesc de la 199 euro, cu toate taxele incluse, pentru biletele cumpărate pe ruta București către Belgrad, Budapesta, Praga sau Sofia.
De asemenea, compania TAROM pune la dispoziția românilor bilete de 269 de euro, cu toate taxele incluse, pentru ruta București - Madrid sau Nisa.
Cei care vor să călătorească pe ruta București - Amsterdam sau Paris au la dispoziție bilete la prețul de 289 de euro, cu toate taxele incluse, potrivit București FM, citat de Rador Radio România.
Compania Națională de Transporturi Aeriene Române - TAROM a fost înființată în anul 1954 și își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianței SkyTeam din 25 iunie 2010.
Transportatorul Național al României are o flotă de 18 aeronave și are în portofoliul său un număr de 70 de destinații operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociației Internaționale a Transportatorilor Aerieni (IATA).