Târgul Firmelor de Exercițiu la Colegiul Economic (poze)

firmadeexercitiu
La Colegiul Economic ”D. Pop Marțian” din Alba Iulia s-a desfășurat miercuri, 10 octombrie 2018, de la ora 12, Târgul Firmelor de Exercițiu din cadrul proiectului De la teorie la practică! – Firma de exercițiu.
Echipele de elevi din clasele a XI-a care coordonează cele 8 firme de exercițiu - Time out cafe (coord. prof. Felicia Beca), Xieco leasing (coord. prof. Carmen Ciocan), Season tour srl. (coord. prof. Cristian Dincă), Iceland SRL (coord. Carmen Paștiu, Universitatea 1 Decembrie 1918), Happines SRL (coord. prof. Emil Cetean), Weeding syle (coord. prof. Victoria Popa), Nirvana (coord. prof. Amalia Furdui), Food masters (coord. prof. Anca Moghiroiu) - au amenajat standurile de prezentare și au încercat să convingă pe cei care i-au vizitat că sunt cât mai aproape de realitate și că știu care sunt pașii de început pentru un bussines.La deschiderea târgului au participat managerul de proiect, prof. Cetean Emil, reprezentantul DJST Alba, Alexandru Maier, invitați și profesori coordonatori. Cea ce-a doua ediție a proiectului se desfășoară și în acest an, prin Asociația ECO, finanțat de către Ministerul Tineretului și Sportului, prin Direcția Județeană de Sport și Tineret Alba cu suma de 8000 de lei.
Elevii au reușit astfel să își realizeze materialele promoționale și standurile de prezentare cu care vor participa în acest an școlar la târgurile firmelor de exercițiu conform calendarului de organizare.
Activitățile din cadrul proiectului se vor derula până pe 31.10.2018 și urmăresc susținerea inițiativelor de integrare socială a tinerilor proveniți din medii dezavantajate, precum cei din mediul rural, prin dezvoltarea spiritului antreprenorial al tinerilor în cadrul firmelor de exercițiu, cu precădere din domeniul economiei sociale.Firma de exercițiu este o metodă inovativă de învățare ce vizează dezvoltarea aptitudinilor de muncă pentru elevi în vederea îmbunătățirii adaptabilității acestora la cerințele primului loc de muncă relevant.”
Aceasta metodă interactivă de învățare urmărește dezvoltarea spiritului antreprenorial, o concepție modernă de integrare și de aplicare interdisciplinară a cunoștințelor, asigurând condiții pentru probarea și aprofundarea practică a competențelor dobândite de elevi în pregătirea profesională
” a declarat directorul unității de învățământ, Cristian Dincă.[gallery ids="15528,15527,15526"]
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:12 - Surprize în echipa României pentru meciul cu Georgia. Gică Hagi a ales formula de start pentru debutul său pe banca „tricolorilor”
- 15:28 - Comisia Europeană cere eliminarea controalelor la frontierele interne în mai multe state din spațiul Schengen
- 14:45 - Tragedie pe un drum național după ce un TIR a izbit în plin o mașină de salubritate. Un angajat a murit pe loc iar un altul este grav rănit
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News














