Actualitate· 1 min citire

TÂRG DE SFÂNTUL DUMITRU - SÂMBĂTĂ ȘI DUMINICĂ, LA MUZEUL SATULUI

TÂRG DE SFÂNTUL DUMITRU - SÂMBĂTĂ ŞI DUMINICĂ, LA MUZEUL SATULUI

TÂRG DE SFÂNTUL DUMITRU - SÂMBĂTĂ ŞI DUMINICĂ, LA MUZEUL SATULUI

Realitatea de Alba
Scris de Realitatea de Alba Publicat: 21 oct. 2024, 16:55

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov) este sărbătorit la 27 octombrie

Tradiționalul Târg de Sfântul Dumitru se va desfășura, sâmbătă și duminică, la Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti", cu ocazia prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, și Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, în cele două zile ale târgului, începând cu ora 13,00, Scena "Dumitra" de la muzeu va găzdui numeroși interpreți și ansambluri de muzică tradițională, prezentator fiind actorul Alexandru Nicolae Mihai.

Sâmbătă, de la ora 9,00, la Biserica Turea, va avea loc Sfânta Liturghie și tot aici vor putea fi ascultați membrii Grupului psaltic Tronos al Patriarhiei Române.

Potrivit organizatorilor, în curțile gospodăriilor, meșterii populari vor aștepta vizitatorii cu produse tradiționale felurite.

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), sărbătorit la 27 octombrie, este ocrotitor al Bucureștiului, multe fiind minunile înfăptuite de el de-a lungul vremii, fapt pentru care, an de an, oamenii vin în pelerinaj la moaștele lui, precizează sursa citată.

Târgul va fi deschis între orele 9,00 și 17,00.

AGERPRES

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate