Tanczos Barna - ministrul Mediului spune că ar recomanda montarea de centrale pe lemne, „fără doar și poate" și a dat exemplul Austriei, care se bazează în continuare pe lemn.
Tanczos Barna - ministrul Mediului spune că ar recomanda montarea de centrale pe lemne, „fără doar și poate" și a dat exemplul Austriei, care se bazează în continuare pe lemn.
„Sunt foarte multe state care nu vor renunța la lemnul de foc, această sursă regenerabilă care ocupă un loc important în balanța energetică în foarte multe state membre. Există o tendința său o direcție a comisiei în sensul reducerii fosilului în balanță energetică, dar pentru încălzirea locuințelor lemnul este esențial. Inclusiv RPN pornește un program național de dezvoltare a rețelei de valorificare a lemnului pentru cetățean, încât pe lanțul de valorificare să nu existe mulți interpuși care cresc de la pas la pas prețul. A existat o tendință pe piata mondială de creștere a prețuluui.
Și lemnul de foc s-a scumpit, dar trebuie să existe la nivel național un program social pentru lemn, trebuie să existe acest sprijin din partea statului pentru lemnul de foc, trebuie să existe o rețea bine dezvoltată de valorificare a lemnului astfel încât să nu fie foarte mulți intermediari și trebuie să investim foarte mult în eficiența centralelor termice pe lemn. Trebuie să venim cu un program național pe acest domeniu", a declarat Ministrul Mediului, marți seara, la un post TV.