Tânăr din Alba Iulia reținut pentru furt

catuse
Un tânăr din Alba Iulia, care nu este la prima faptă de furt, fiind cercetat și în alte dosare, ar fi încercat să fure mai multe scule din incinta unei societăți comerciale din Alba Iulia.
La data de 2 mai 2019, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, față de un tânăr de 22 de ani, din Alba Iulia, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în dimineața zilei de 26 aprilie 2019, ar fi pătruns, prin efracție, în magazia situată la subsolul unei societăți comerciale din Alba Iulia de unde ar fi sustras 3 pompe. Ulterior, tânărul ar fi abandonat bunurile furate în spatele societății comerciale.În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, la comiterea infracțiunii, tânărul ar fi fost sprijinit de o tânără, de 27 de ani, din Alba Iulia, care ar fi supravegheat zona și s-ar fi asigurat că tânărul nu este observat.Urmează ca, în cursul zilei de azi, 3 mai, reținutul să fie prezentat în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.Cercetările sunt continuate.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:12 - Surprize în echipa României pentru meciul cu Georgia. Gică Hagi a ales formula de start pentru debutul său pe banca „tricolorilor”
- 15:28 - Comisia Europeană cere eliminarea controalelor la frontierele interne în mai multe state din spațiul Schengen
- 14:45 - Tragedie pe un drum național după ce un TIR a izbit în plin o mașină de salubritate. Un angajat a murit pe loc iar un altul este grav rănit
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News














