Un tânăr din Abrud a fost identificat de polițiști. Acesta este bănuit de furtul unui telefon mobil în valoare de 1.200 de euro. Telefonul a fost recuperat și restituit păgubitului.
La data de 4 decembrie 2018, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Abrud l-au identificat pe un tânăr de 31 de ani, din Abrud, ca persoană bănuită de săvârșirea unui furt de telefon mobil, faptă reclamată poliției la data de 1 decembrie 2018, de către un minor de 17 ani, din oraș.
Se pare că, în noaptea de 30 noiembrie/ 1 decembrie 2018, în timp ce se afla într-un bar din Abrud, tânărul ar fi profitat de neatenția minorului și i-ar fi sustras telefonul mobil, în valoare de 1.200 de euro.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au reușit să recupereze telefonul, pe care l-au restituit păgubitului.
Față de tânărul bănuit de furt a fost întocmit dosar penal.