Banii erau ascunși într-un ciorap, care a căzut în zona de acces a Penitenciarului Aiud, respectiv pe aleea de intrare în clădire.
Aproape 30.000 de euro au fost găsiți, în seara zilei de 7 martie, de trei angajați ai Penitenciarului Aiud, județul Alba, în zona de acces în instituție. Polițiștii se aflau în serviciul de pază.
Banii erau ascunși într-un ciorap, care a căzut în zona de acces a Penitenciarului Aiud, respectiv pe aleea de intrare în clădire. Cei trei gardieni au anunțat conducerea Penitenciarului, dar și pe reprezentații Poliției Aiud.
Suma de bani, în total 27.400 de euro, ar fi fost pierdută pe timpul zilei, de un bărbat care lucrează în interiorul clădirii, la lucrări de mententanță, fiind persoană contractuală. Acesta a revendicat banii pierduți și a reintrat în posesia sumei.
Cazul a fost preluat de polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba, iar cei trei agenți de penitenciar care au făcut descoperirea au fost felicitați de colegi, dar și de conducerea Penitenciarului Aiud pentru modul cum au acționat.
Sursa: Realitatea de Alba