Subvenție de 1.200 lei pentru crescătorii de porci din rasele românești Bazna şi/sau Mangaliţa

Subvenție de 1.200 lei pentru crescătorii de porci din rasele românești Bazna şi/sau Mangaliţa
În Ședința Guvernului din 2 martie 2022 a fost adoptată Hotărârea prin care se aprobă valoarea totală a schemei de „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa”.
În Ședința Guvernului din 2 martie 2022 a fost adoptată Hotărârea prin care se aprobă valoarea totală a schemei de „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa”.
Astfel, pentru anul 2022, este alocată suma de 640.000 lei, care se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale și care se încadrează în valoarea totală estimată pentru perioada 2020-2022, de 4 milioane lei.
Concret, valoarea ajutorului de minimis este de 1.200 lei/scroafă/an, cu condiția comercializării a minimum 4 purcei/ cap de scroafă/an, la o greutate de minimum 8 kg/cap.
”Prin această formă de sprijin ne propunem încurajarea crescătorilor de animale de reproducție din rasele Bazna si/sau Mangalita, cu scopul creșterii efectivelor de scroafe de reproducție deținute de crescătorii de rase autohtone, și, implicit, creșterea producției de carne de porc din rasele românești. Sunt bine cunoscute calitățile pe care le are carnea provenită de la aceste rase, iar prin asigurarea necesarului de carne provenit de la rasele românești pentru sectorul de procesare, avem posibilitatea să aducem plus valoare produselor realizate de fermierii noștri”, a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian CHESNOIU.
Facem precizarea că valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exercițiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii şi în cele două exerciții financiare precedente, adică 2020, 2021 și 2022. Măsura de sprijin se derulează din anul 2020.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:19 - Pentru minivacanța de 1 Mai, CFR suplimentează capacitatea de transport către litoral
- 13:16 - INSP: Peste 50.000 de infecții respiratorii, raportate între 13 și 19 aprilie 2026
- 13:10 - Ziua Porţilor Deschise la BNR
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News














