SUA ÎȘI DOREȘTE DE URGENȚĂ UN ACORD DE ÎNCETARE A FOCULUI ÎN GAZA

SUA ÎŞI DOREŞTE DE URGENŢĂ UN ACORD DE ÎNCETARE A FOCULUI ÎN GAZA
Șase lideri Hamas inculpați în SUA
Statele Unite au cerut urgență și flexibilitate pentru a finaliza un acord de încetare a focului în Gaza după uciderea a șase ostatici de către Hamas, angajându-se să-și continue eforturile în zilele următoare.
„Sunt zeci de ostatici în Gaza, care încă așteaptă un acord ce îi va aduce acasă. Este timpul să finalizam acest acord”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.
„Populația israeliană nu-și permite să mai aștepte. Populația palestiniană, care suferă, de asemenea, de efectele teribile ale acestui război, nu își poate permite să mai aștepte. Lumea nu își poate permite să mai aștepte”, a spus el.
Matthew Miller a precizat că în următoarele zile, Statele Unite vor continua să se angajeze cu partenerii lor din regiune pentru a obține un acord final', referindu-se la negocierile sub egida mediatorilor - SUA, Qatar, Egipt - în vederea unui acord pentru un armistițiu asociat cu eliberarea ostaticilor.
Armata israeliană a anunțat duminică descoperirea într-un tunel din Fâșia Gaza - scena unui război devastator în care Israelul se confruntă deja de aproape 11 luni cu mișcarea islamistă palestiniană Hamas - a trupurilor a șase ostatici uciși, potrivit armatei, „de la mică distanță” de Hamas.
Însă, potrivit unui cadru al Hamas care a făcut declarații sub acoperirea anonimatului, cei șase ostatici „au fost uciși de tiruri și bombardamente ale ocupantului”.
Anunțul de duminică a provocat un val de emoție în Israel și a intensificat și mai mult criticile la adresa prim-ministrului Benjamin Netanyahu, acuzat că nu face destul pentru a-i elibera pe ostaticii încă deținuți în Gaza.
Șase lideri Hamas inculpați în SUA
Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii a pus sub acuzare 6 lideri ai grupării islamiste Hamas, care controlează enclava palestiniană Fâșia Gaza.
Șeful grupării militante și alți 5 locotenenți de-ai lui Yahya Sinwar sunt considerați responsabili pentru masacrarea, la 7 octombrie 2023, a peste 1.200 de persoane în nordul Israelului, scrie Radio România.
Peste 40 de victime aveau și cetățenie americană.
Totodată, regimul iranian, și gruparea libaneză Hezbollah sunt acuzate că au furnizat sprijin financiar și arme, inclusiv rachete, și materiale militare.
Dintre inculpați, doar 3 mai sunt în viață.
Yahya Sinwar se ascunde în Fâșia Gaza. Khaled Meshaal este stabilit la Doha, capitala Qatarului, de unde conduce biroul din diaspora al grupării iar Ali Baraka este stabilit în Liban.
Inculpații decedați sunt fostul lider Ismail Haniyeh, care a fost asasinat în iulie la Teheran, șeful aripii militare Mohammed Deif, pe care Israelul a declarat că l-a ucis într-o lovitură aeriană în iulie, și Marwan Issa, un adjunct pe care Israelul susține că l-a lichidat în martie.
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News


























