Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni, că a solicitat în Comitetul interministerial și Ministerului Sănătății aplicarea testării non-invazive în școli, menționând că acest lucru trebuie rezolvat până la revenirea elevilor din vacanță.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni, că a solicitat în Comitetul interministerial și Ministerului Sănătății aplicarea testării non-invazive în școli, menționând că acest lucru trebuie rezolvat până la revenirea elevilor din vacanță.
"În Comitetul Interministerial de joi am făcut această propunere, printr-o adresa scrisă, o solicitare din partea Ministerului Educației, am transpus această idee și către Ministerul Sănătății, solicitare către MS și sunt convins că se vor apleca cu maximă atenție în condițiile în care din ce în ce mai multe state europene apelează la soluția aceasta a testării non-invazive în școli. Ultimul exemplu este cel al Italiei, care s-a adăugat exemplului Germaniei, Austriei, Franței în care aceste teste non-invazive sunt utilizate în școli. Ele sunt validate ulterior prin teste PCR, dar sunt un instrument foarte important pentru a asigura protecția sanitară în școli. Este vorba de testarea elevilor care prezintă simptome specifice în timpul procesului de învățământ, precum și a elevilor care au luat la cunoștință că sunt contacți ai unor cazuri confirmate", a afirmat Cîmpeanu, la Palatul Parlamentului.
El a precizat că Guvernul "va analiza și va decide" cine va cumpăra testele.
Ministrul Educației a arătat că aceste teste nu au fost validate de INSP, dar și-a exprimat convingerea că instituția va analiza această posibilitate.
"INSP nu le-a avut validate în metodologie, însă sunt convins că va analiza această posibilitate", a adăugat Cîmpeanu.
Întrebat când s-ar putea introduce astfel de teste în școli, Sorin Cîmpeanu a spus: "Elevii vor reveni la școală în data de 5 mai, este vorba de toți elevii, cu excepția celor din clasele terminale care vor reveni în data de 10 mai. Ideal ar fi ca această problemă să fie rezolvată până la revenirea la școală, după vacanța de după Sărbătorile pascale".