Schimbare cu efect major. Toți românii vor fi AMPRENTAȚI

Schimbare cu efect major. Toți românii vor fi AMPRENTAȚI
Amprentele vor putea fi înscrise în buletinele digitale după vârsta de 12 ani
Modificare majoră în formatul noilor cărți de identitate. Amprentele devin obligatorii și, potrivit proiectului de lege pus în dezbatere publică de Ministerul de Interne, niciun cetățean român nu poate refuza prelevarea.
Potrivit proiectului de lege, în noua carte de identitate, simplă sau electronică, apare amprenta titularului, dar dispar informațiile despre locul nașterii. Niciun solicitant nu poate REFUZA amprentarea, singura excepție fiind atunci când este imposibilă prelevarea amprentelor.
Amprentele vor putea fi înscrise în buletinele digitale după vârsta de 12 ani, iar toate cărțile de identitate electronice vor include obligatoriu amprentele titularului.
În prezent, legea prevede că până la împlinirea vârstei de 12 ani, cartea electronică de identitate a minorilor se eliberează fără impresiunilor papilare.
Se extind termenele de valabilitate ale cărților de Identitate
a) cu valabilitate de 3 ani (în loc de 2 ani cât fusese stabilit anterior) pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani;
b) cu valabilitate de 5 ani (în loc de 4 ani cât fusese stabilit anterior), pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;
c)cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani;
d) cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 70 de ani (și nu după 60 de ani, cum era prevăzut anterior), pentru cartea de identitate simplă.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










