Schema de minimis pentru dezvoltarea activității de incoming, în consultare publică

Schema de minimis pentru dezvoltarea activității de incoming, în consultare publică
Schema de minimis pentru dezvoltarea activității de incoming se află în consultare publică!
Schema de minimis pentru dezvoltarea activității de incoming se află în consultare publică!„Incomingul este deosebit de important, fiind o activitate de export pentru țară, prin contribuția de valută adusă în România de către vizitatorii străini. Din acest motiv, lansăm spre consultare publică schema de minimis care va contribui la repoziționarea noastră, ca destinație competitivă. Concret, cheltuielile efectuate de operatorii economici pentru organizarea acestor pachete turistice vor fi decontate parțial cu fonduri de la bugetul de stat. Inițiativa va facilita activitatea economică a mediului privat, aspect ce se traduce în atragerea turiştilor străini, în creşterea încasărilor provenite din turism şi, prin urmare, în creşterea contribuţiei turismului în PIB”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului. Sprijinul financiar, de la bugetul de stat, va fi acordat astfel:- 40 euro pentru fiecare turist străin care a achiziționat și plătit, în anul anterior depunerii, printr-o agenție organizatoare de turism de incoming în România, direct sau printr-un partener extern, un sejur turistic sau circuit de cel puțin 4 nopți de cazare în România;- Suplimentar 2 euro pentru fiecare noapte petrecută în plus, peste cele 4, în cadru aceluiași sejur sau circuit turistic.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:24 - Romprest a pierdut procesul cu Primăria sectorului 1 pentru contractul de milioane de euro
- 21:28 - UE pregătește un dialog direct cu Vladimir Putin. Bruxelles-ul se teme că ar putea fi exclus din negocierile privind Ucraina
- 21:24 - Norul de fum de la Cernobîl nu va afecta România, potrivit Ministerului Mediului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News














