Sărbătoare de o importanță mare pentru români în data de 5 ianuarie. Este ajunul Bobotezei.
Sfinții Mucenici Teopempt și Teonas sunt prăznuiți în calendarul creștin ortodox în ziua de 5 ianuarie.
Sfântul Teopempt era episcop în Nicomidia. Pentru faptul că era creștin și ierarh a fost reținut în timpul împăratului roman Dioclețian (284-305). Și fiind adus în fața împăratului, la scurt timp după declanșarea persecuțiilor împotriva creștinilor, ierarhul a spus fără teamă că: "Nu sunt dumnezei acei idoli de argint, de aur, de lemn sau de piatră, cărora tu te închini, pentru că nu pot nici să sufle, nici să grăiască, nici să facă ceva bine sau rău. Dumnezeul cel ceresc, Atotputernicul, a făcut cerul, pământul și marea, precum și toate cele ce sunt într-însele". (Viețile Sfinților)
"Acestea și multe altele grăindu-le sfântul despre credința creștinească, s-a supărat împăratul și i-a zis: 'Nu te-am chemat să vorbești multe cuvinte, ci ca îndată să încetezi vorba și să aduci jertfă zeului Apolon'. Sfântul Teopempt a răspuns: 'Unor zei ca aceștia eu niciodată nu voi aduce jertfă, nici mă voi teme de chinurile tale, căci este scris: Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă. Iar tu, având putere asupra trupului meu, fă ceea ce voiești'". (Viețile Sfinților)
A fost aruncat de viu într-un cuptor încins din care a ieșit nevătămat prin puterea lui Dumnezeu. Uimiți, prigonitorii săi au chemat un vrăjitor renumit, cu numele Teonas, căci ei credeau că prin vrăjitorie Sfântul Teopempt a rămas teafăr de arsura focului. Vrăjitorul i-a dat să bea o otravă puternică, pe care Sfântul Teopempt a băut-o fără însă să fie cu ceva vătămat.
Atunci Teona, "căzând la picioarele episcopului, a zis: 'Sunt creștin și mă închin Celui răstignit'. Împăratul auzind aceasta, s-a tulburat foarte și a strigat, zicând: 'Mari sunt facerile de minuni ale creștinilor, care se fac cu vrăji'. Deci, a poruncit să-i ducă în temniță, unde sfântul episcop învățând credința pe Teona, l-a numit Sinesie, adică 'plin de înțelegere', de vreme ce a înțeles cu inimă curată și a cunoscut pe Hristos Dumnezeu; apoi l-a botezat acolo". (Viețile Sfinților)
Așa, vrăjitorul Teonas s-a convertit la credința creștină și a sfârșit ca mucenic, fiind îngropat de viu, iar Sfântului Teopempt i-a fost tăiat capul. (sursa: vol. "Viețile Sfinților")