Actualitate· 2 min citire

Sărbătoare 8 decembrie - Mai mulți sfinți prăznuiți astăzi în calendarul ortodox

Sărbătoare 8 decembrie - Mai mulți sfinți prăznuiți astăzi în calendarul ortodox

Sărbătoare 8 decembrie - Mai mulți sfinți prăznuiți astăzi în calendarul ortodox

Realitatea de Alba
Scris de Realitatea de Alba Publicat: 8 dec. 2022, 08:37

Sfântul Cuvios Patapie este pomenit în calendarul creștin ortodox

Sărbătoare mare în data de 8 decembrie în calendarul ortodox din România.

Sfântul Cuvios Patapie este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 8 decembrie.

S-a născut în cetatea Teba de pe malul Nilului, în Egipt, din părinți evlavioși.

"Venind în vârstă desăvârșită, a trecut cu vederea deșertăciunea lumii acesteia și, lăsând casa, părinții și prietenii, s-a făcut monah". (Viețile Sfinților)

Alegând viața pustnicească, Sfântul Patapie s-a retras în ținuturile deșertice ale Egiptului.

S-a făcut vestit și pentru înțelepciunea sa, fiind căutat și lăudat de oameni, motiv pentru care a părăsit pustia și a plecat la Constantinopol.

"Aici, făcându-și o colibă aproape de Vlaherna, lângă zidul cetății, s-a închis într-însa și se odihnea acolo, ca în pustie, neștiut de nimeni, afară numai de singurul Dumnezeu, Care știe pe cei ce sunt ai Săi, vorbind cu El prin neîncetată rugăciune". (Viețile Sfinților)

"Dar precum nu poate cetatea a se ascunde, stând pe vârful muntelui, așa și omul cel cu fapte bune, care a venit într-o desăvârșită sfințenie. Pentru că Dumnezeu preamărește pe cei ce-L preamăresc pe El și descoperă pe cei ce s-au umplut de darul Său și pentru folosul altora". (Viețile Sfinților)

Deci și acest desăvârșit întru sfințenie, Sfântul Cuvios Patapie, care era înzestrat cu mari haruri, tămăduind prin rugăciune pe cei aflați în suferințe, a fost descoperit celor bolnavi.

Sfântul Patapie, ajungând la adânci bătrâneți, s-a săvârșit în pace, încredințând Domnului duhul său. (sursă: vol. "Viețile Sfinților")

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate