Sărbătoare 7 septembrie - Zi mare, cruce cu negru în calendarul ortodox

Sărbătoare importantă, cruce cu negru în calendarul ortodox, în data de 7 septembrie.

Ortodoxe
Înainte-prăznuirea Nașterii Maicii Domnului; Sf. Mc. Sozont; Sf. Cuv. Simeon și Amfilohie de la Pângărați

Greco-catolice
Sf. m. Sozont

Romano-catolice
Sf. Regina, fc. m.

Sfântul Mucenic Sozont este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 7 septembrie.

Sfântul Sozont era păstor și propovăduitor al Evangheliei pentru ceilalți păstori, copii și bărbați, care se adunau în jurul lui. "Așa, pe mulți a adus la Sfântul Botez, pentru că darul Domnului nostru Iisus Hristos era întru dânsul" (Viețile Sfinților).

Aflând că în cetate, Pompeiopol era numele acesteia, credința creștină scade din pricina sărbătorilor păgâne, tânărul Sozont a intrat în oraș și în templu, unde se găsea un idol de aur, a luat o mână din această statuie și, sfărâmând-o, a împărțit-o la săraci. Pentru că nu voia ca altcineva să pătimească pentru acest fapt, a mers singur la guvernatorul Maximian și a recunoscut că el a luat mâna idolului.

În urma mărturisirii, Sfântul Sozont a pătimit chinuri cumplite, în care și-a dat sfârșitul, moaștele sale fiind luate de credincioși și îngropate în taină.

* Sfântul Cuvios Amfilohie s-a născut în anul 1487, într-un sat din nordul Moldovei. A intrat de tânăr în obștea Mănăstirii Moldovița, după care, în jurul anului 1508, a plecat la Mănăstirea Pângărați, unde a fost ales stareț, îndrumând obștea monahilor de aici timp de 58 de ani.

Un contemporan al său, ieromonahul Anastasie de la aceeași mănăstire, mărturisește că starețul Amfilohie avea, pe lângă râvna pentru nevoințele duhovnicești, și preocupări cărturărești și artistice.

Prețuindu-1 în chip deosebit, domnitorul Alexandru Lăpușneanu (1552-1561 și 1564-1568) l-a ajutat să construiască, în anul 1560, o biserică din zid, pe locul celei de lemn care fusese arsă, fiind sfințită de mitropolitul Grigorie al Sucevei.

În 1566, Cuviosul Amfilohie a rânduit egumen, în locul său, pe ieromonahul Teodorit, iar el s-a retras la mănăstirea sa de metanie, Moldovița, unde a primit marea schimă sub numele de Enoh, petrecând în asceză și rugăciune încă patru ani de zile.

A trecut la cele veșnice în 1570, fiind îngropat de ucenici la Moldovița. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române 1-a trecut în rândul sfinților, în martie 2008, fiind prăznuit în ziua de 7 septembrie.

* Sfântul Cuvios Simeon s-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea orașului Piatra Neamț.

A intrat în obștea Mănăstirii Bistrița, însă, dorind să-și petreacă viața monahală în isihie și rugăciune neîntreruptă, cu binecuvântarea duhovnicului său, în anul 1432, s-a retras, împreună cu doi ucenici, într-o poiană, pe malul stâng al pârâului Pângărați. Aici, și-a ridicat o chilie din bârne de brad, iar în 1461, cu ajutor bănesc din partea voievodului Ștefan cel Mare (1457-1504), a construit o bisericuță de lemn, închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, și sfințită de mitropolitul Teoctist I al Moldovei, în ziua de 26 octombrie, același an.

Atunci, Cuviosul Simeon a fost hirotonit preot și rânduit egumen al noului așezământ monahal, ctitoria sa, care i-a purtat numele până în anul 1508 (Schitul lui Simeon), când a devenit Mănăstirea Pângărați.

În anul 1476, în timpul năvălirii turcilor, bisericuța de lemn a fost arsă, iar Cuviosul Simeon a trecut munții în Transilvania, așezându-se cu ucenicii săi la Mănăstirea Cașiva, de lângă Cetatea Gurghiului; în toamna aceluiași an, s-a mutat la cele veșnice, fiind îngropat în respectiva mănăstire.

Osemintele sale au fost aduse în Moldova, la dorința lui Ștefan cel Mare, spre sfârșitul anului 1484; o parte dintre acestea a fost așezată într-o raclă, păstrată în vistieria domnitorului "pentru blagoslovenie", iar cealaltă parte a fost îngropată în Cetatea Sucevei.

Cuviosul Simeon, sihastrul de la Pângărați, a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în martie 2008, cu zi de prăznuire la 7 septembrie. (surse: vol. "Viețile Sfinților"; "Monahismul ortodox românesc", vol. II, 2016)