Sărbătoare 5 octombrie - Zi mare pentru credincioși, CRUCE CU NEGRU în calendar

Sărbătoare importantă în data de 5 octombrie. Sfânta Muceniță Haritina este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 5 octombrie.

A trăit în timpul împăratului roman Dioclețian (284-305), persecutor al creștinilor, și pentru că a rămas orfană de mică a fost crescută de un creștin evlavios pe nume Claudie.

Tânăra Haritina a dorit să ducă o viață retrasă de lume în liniște, iar cel care a crescut-o, bucurându-se pentru alegerea fiicei sale adoptive, i-a zidit o casă în care trăia așa cum și-a dorit, făcându-se pildă de credință și de viață plăcută lui Dumnezeu.

Denunțată autorităților că este creștină și slujește lui Hristos, Sfânta Haritina a fost adusă în fața guvernatorului. A fost supusă la multe chinuri și aruncată fiind în mare cu o piatră mare legată pe umerii săi, Sfânta Muceniță Haritina a umblat desculță pe mare ca și când ar fi mers pe un drum obișnuit.

"Și, ducând-o la mare, îi legară o piatră grea de grumaz și o aruncară în adâncul mării. Făcându-se aceasta, îndată piatra s-a dezlegat și s-a afundat în mare, iar sfânta, întărindu-se cu puterea Celui Preaînalt, în chip nevăzut, stătea deasupra mării mergând în picioare pe apă, ca și cum marea ar fi fost un drum de piatră și ieșind la mal s-a dus înaintea judecătorului și i-a zis: 'Uitați-vă și vedeți puterea Hristosului meu și credeți în El'" (Viețile Sfinților).

Sfânta Haritina a fost din nou prinsă de chinuitori și supusă la alte cazne, pentru că torționarii săi spuneau că este vrăjitoare și cu ajutorul vrăjilor a ieșit vie din mare.

A murit după o grea suferință, iar Claudie a luat cinstitul și prea chinuitul ei trup, cu plângere și cu bucurie, și l-a îngropat.

* Sfântul Cuvios Daniil Pustnicul a trăit la începutul secolului al XVII-lea, alegând să urmeze lui Hristos pe calea monahală în Mănăstirea Cozia, fiind duhovnic al obștii monahale de aici.

Pentru că dorea o viață mai îmbunătățită, a ieșit din mănăstire cu binecuvântarea starețului și a trecut peste Olt, oprindu-se sub muntele Cozia.

Cunoscând dinainte locurile acelea și-a ales unul ca să-și poată săpa o peșteră. Peștera făcută de Sfântul Cuvios Daniil este bine așezată, cu vedere spre soarele de amiază, atunci când căldura lui este mai puternică, spre a usca umezeala scoasă de stâncile nisipoase, făcându-i și o ferestruică pentru o mai grabnică zvântare, îndreptată cu gura către adierea făcută dinspre Olt.

Și-a rânduit cu mare înțelepciune viața pustnicească, știind bine de marile ei ispite.

Numai așa putea să rabde nemăsurata asprime a iernilor, zăduful secetoaselor veri, foametea care umblă necontenit a lovi și a răni pântecele și care pe oricine îl fac a se deznădăjdui de viața sa. Douăzeci de ani a petrecut acolo în astfel de pătimiri și grele nevoințe.

S-a făcut însă iscusit în războiul duhovnicesc și aprins fiind cu lumina înțelepciunii celei înalte, Dumnezeu l-a pus în sfeșnic, ca și pe alții să-i povățuiască. Pentru aceasta mulți părinți veneau la dânsul ca să-l întrebe despre ispitele și gândurile pe care le întâmpinau și se foloseau de iscusința lui și de subțirimea vederii sale. Așa a devenit părinte al sihaștrilor și al călugărilor.

Alături de el a viețuit și ucenicul său, Cuviosul Misail, care îl sprijinea și îl ajuta, văzându-l mereu luminat și senin la suflet. Cuviosul Misail a intrat în Mănăstirea Cozia de tânăr, petrecându-și viața în smerenie și în iubire desăvârșită de aproapele și de Dumnezeu.

La Cozia, l-a cunoscut pe Sfântul Cuvios Daniil, deci formarea duhovnicească a Cuviosului Misail este legată cu desăvârșire de părintele său duhovnicesc, din această cauză obștea l-a găsit vrednic de hirotonie, pentru împlinirea menirii sale de duhovnic și povățuitor.

Cu voia starețului de la Cozia, dar și cu acordul povățuitorului său, a ieșit din mănăstire și s-a așezat lângă cuviosul Daniil, într-o peșteră alăturată.

Mai târziu, în acest locuri, mai jos de peșterile cuvioșilor, a fost zidită o biserică mică de lemn, cu catapeteasmă sculptată împodobită cu icoane, cu hramul Intrării în Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Egumen a fost pus Cuviosul Misail, iar sihaștrii care pustniceau în acei munți veneau sâmbăta și duminica și participau la Sfânta Liturghie.

Unii dintre aceștia și-au făcut chilii de lemn în jurul peșterilor celor dintâi pustnici, iar prin zidirea bisericuței a fost întemeiată "Sihăstria lui Daniil și Misail".

În jurul anului 1676, în locul bisericuței de lemn a fost zidită una mai mare de piatră, iar atunci când s-a început construcția la temelia altarului au fost puse sfintele moaște ale celor doi cuvioși, Daniil și Misail, lăsând ca adevărate mărturii despre ei inscripțiile "Daniil duhovnicul" și "Misail nacealnicul".