Cei doi Sfinți Mucenici au trăit în Emesa, Fenicia, în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor
Sfinții Mucenici Galaction și Epistimia sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 5 noiembrie.
Cei doi Sfinți Mucenici au trăit în Emesa, Fenicia, în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor declanșate în Imperiul Roman. Părinții Sfântului Galaction erau din familii bogate și cunoscute și au fost aduși la credința creștină de un monah pe nume Onufrie.
Onufrie era și preot și a botezat-o mai întâi pe mama Sfântului Mucenic Galaction, care își dorea mult să aibă un copil, dar cu toate rugăciunile și jertfele aduse zeiței Artemis nu îl dobândise, iar ceva mai târziu și pe tatăl lui.
Sfântul Galaction a primit în copilăria și tinerețea sa o educație deosebită. S-a logodit cu tânăra Epistimi, pe care a convertit-o la creștinism și au hotărât amândoi să se facă călugări. Și-au vândut averile și au îmbrăcat haina monahală în mănăstiri apropiate una de cealaltă.
Mănăstirea în care se afla Sfântul Galaction a fost descoperită de închinătorii la idoli și de la ei au aflat autoritățile că acolo se află creștini. Au fost trimiși soldați care ar fi trebuit să-i prindă pe monahi și să îi ducă în fața guvernatorului pentru judecată.
Dintre toți monahii însă numai Sfântul Galaction a rămas în mănăstire, ceilalți au fugit și s-au ascuns în pustiu și în munți. Dar el a fost luat și dus în fața judecătorilor.
Neputând să-l părăsească, Epistimia a mers de bunăvoie după dânsul deși mănăstirea în care viețuia fusese ferită de prigoană: "Nu pot să rămân vie fără domnul meu Galaction, căci printr-însul am cunoscut pe Hristos, Dumnezeul meu Cel adevărat și iubitor de oameni; el cu mâinile lui m-a spălat de necurăția mea în apa Botezului; el m-a povățuit să iau calea mântuirii și m-a îmbrăcat în chipul călugăresc și m-a adus între voi; rugăciunile lui mi-au ajutat în toate trebuințele mele; el îmi este logodnic, frate, învățător, părinte după Dumnezeu și păzitor al fecioriei mele, și nu mă pot despărți de dânsul nici în veacul acesta, nici în cel ce va veni; ci mă voi duce și voi muri împreună cu dânsul", spunea Sfânta Epistimia diaconiței de la care cerea învoire.
Mărturisindu-și amândoi credința, Sfântul Galaction și Sfânta Epistimia au fost supuși la chinuri mari, le-au fost tăiate mâinile și picioarele. Făcându-se aceasta, sfinții strigau: "Scoală, Doamne, ajută-ne nouă și ne izbăvește pentru numele Tău. Știi, Stăpâne, că, cu dragostea Ta fiind răniți, Ți-am urmat Ție și am călătorit pe calea cea anevoioasă; deci acum scoate-ne pe noi la odihnă, ca să stea picioarele noastre în curțile Tale cerești". Și iarăși au strigat, zicând: "Blestemați să fie zeii păgânilor și toți cei ce slujesc lor".
Atunci le-au fost tăiate limbile ca să nu mai hulească și pentru că nu încetau, strigând cu inimile către Dumnezeu, au fost omorâți prin tăierea capetelor.
