Sărbătoare 21 ianuarie - Calendar creștin ortodox

Sărbătoare importantă în data de 21 ianuarie în România.

Sărbătorile zilei:

Ortodoxe
Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Mc. Neofit; Sf. Mc. Agnia din Roma

Greco-catolice
Sf. cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. m. Neofit; Sf. m. Agnesa

Romano-catolice
Sf. Agneza, fc. m.

Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul este pomenit în calendarul creștin ortodox la 21 ianuarie.

Născut la Constantinopol, într-o familie aristocratică, Sfântul Maxim a deținut funcția de secretar imperial al împăratului Heraclie (610-641). După un timp însă a părăsit palatul imperial și s-a retras la Mănăstirea Chrysopolis (Scutari), aproape de Constantinopol, îmbrăcând haina monahală (630).

Demersul său a venit în urma puternicelor controverse iscate de o nouă erezie hristologică - erezia monotelită; învățătura susținea că în Iisus Hristos nu a existat și o voință umană, ci numai una divină, desființând prin aceasta dogma Sfintei Treimi, adevărul fundamental al creștinismului, după care dumnezeirea sau esența lui Dumnezeu subzistă ca treime de persoane sau ipostasuri.

Împăratul Heraclie era nemulțumit de gravele tulburări stârnite în Imperiu de o altă erezie hristologică - monofizismul, care susținea că Iisus Hristos a avut o singură fire, cea divină. Adepții săi considerau că dogmele Bisericii cu care ei nu erau în totalitate de acord sunt susținute de stat, prin urmare ei sunt împotriva acestuia sau cel puțin îl desconsideră.

Atitudinea acestora, lipsa lor de loialitate, ar fi avut drept consecință, în opinia împăratului Heraclie, cucerirea de către perși a unor provincii, în timpul domniei regelui Chosroe II. De aceea, împăratul inaugurează o politică bisericească focalizată în găsirea unui compromis dogmatic care să-i mulțumească pe monofiziți, în vederea unei Ťuniriť bisericești, care să aducă pacea în Imperiu.

Ca să pună capăt disputelor care frământau Biserica Răsăritului, împăratul Heraclie a dat în 638 un edict de credință ŤEkthesisť, care impunea cu asprime să se admită numai o voință în Iisus Hristos.

Odată cu apariția monotelismului, în Imperiu tensiunea era extremă. A susține că Hristos a avut numai o singură voință înseamnă a afirma că a avut o singură fire. Prin urmare, învățătura despre o singură voință sau monotelismul nu este altceva decât un monofizism camuflat, spunea patriarhul Ierusalimului, Sofronie.

În fruntea apărătorilor dreptei credințe s-a aflat Sfântul Maxim Mărturisitorul, fost secretar al împăratului Heraclie, iar din anul 630, monah și egumen. În anul 645, în prezența guvernatorului imperial, Sfântul Maxim a avut în Africa o dispută publică cu fostul patriarh de Constantinopol (638-641; 654), Pir. Rezultatul a fost înfrângerea fostului patriarh. În decursul anului 646, mai multe sinoade africane au condamnat erezia monotelită.

Împăratul Constans al II-lea (641-668) a găsit în linii mari aceeași soluție de compromis ca și predecesorul său pentru această problemă de credință care zdruncina grav temeliile statului. Astfel, în septembrie 648 a emis un edict dogmatic, ŤT'yposť, care, ca și ŤEkthesisť-ul împăratului Heraclie, nu a reușit în niciun fel restabilirea păcii și a bunei înțelegeri în Biserică.

Noul edict dogmatic interzicea, sub cele mai aspre sancțiuni, orice fel de discuții cu privire la una sau două energii, precum și referitor la una sau două voințe în persoana Mântuitorului.

Respectând un fel de cutumă, înalții ierarhi ai Bisericii au iscălit ŤT'yposť-ul. Cel care s-a împotrivit a fost Sfântul Maxim.

Sfântul Maxim, supranumit Mărturisitorul, a fost dus în exil dintr-o localitate în alta, având de suferit chinuri grele. I-au fost tăiate limba și mâna dreaptă, ca să nu mai vorbească și să nu mai scrie împotriva compromisului teologic. A murit în fortăreața Semalion, la vârsta de 80 de ani, la 13 august 662.

Pacea a fost restabilită în Biserică după cel de-al Vl-lea Sinod ecumenic, ținut între 7 noiembrie 680 și 16 septembrie 681 la Constantinopol.

În ședința a 18-a din 16 septembrie 681, în prezența împăratului, s-a publicat în mod solemn mărturisirea de credință, care învăța că Ťîn Iisus Hristos sunt două voințe și două lucrări sau energii, corespunzătoare celor două firi, neamestecate și neschimbate, neîmpărțite și nedespărțite, precum și neopuse una alteia, cea omenească urmând întru totul voinței și lucrării celei divineť.

La cererea Sinodului, mărturisirea de credință a fost lucrată în cinci exemplare și trimisă celor cinci scaune patriarhale.

Monotelismul, care mai bine de o jumătate de secol agitase spiritele, a fost înfrânt, iar pacea a fost restabilită. (surse: Istoria Bisericească Universală, pr. prof. dr. Ioan Rămureanu, pr. prof. dr. Milan Șesan, pr. prof. dr. Teodor Bodogae, vol. I, 1987; vol. "Viețile Sfinților")